16 Iunie 2009

Credit Europe Bank: Masuri alternative de restructurare a creditelor



Credit Europe Bank Romania a introdus, din iunie, masuri alternative de restructurare a creditelor, pentru clientii aflati in imposibilitate temporara de plata a ratelor la termenele scadente.
"Prin acest program ne propunem o abordare flexibila a problemelor financiare cu care se confrunta unii dintre clientii nostri. Impreuna cu ei incercam sa gasim solutii alternative pentru a-i ajuta sa depaseasca perioadele de impas la plata creditelor pe care le au in derulare", a declarat vice-presedintele Credit Europe Bank Romania, Ömer Tetik.

Banca a dezvoltat mai multe metode de restructurare a creditelor, astfel incat sa ofere o gama larga de solutii adaptate la problemele financiare reale ale clientilor sai.

"Am luat in considerare atat majorarea perioadei de rambursare prin rescadentare, cat si reesalonarea ratelor, oferind clientilor aflati in dificultate de plata o perioada de gratie partiala sau totala, dupa caz, de pana la un an. De asemenea, oferim clientilor nostri posibilitatea de a face conversia creditelor din moneda initiala intr-o alta moneda, precum si alte solutii de restructurare, personalizate in functie de necesitati", a completat Ömer Tetik.

In analiza solicitarilor de restructurare a unui credit, banca va lua in considerare posibilitatile reale de rambursare de care dispune clientul in prezent. Imposibilitatea temporara de plata trebuie dovedita cu documente justificative ce vor fi prezentate de catre client impreuna cu cererea de restructurare.

Banca recomanda clientilor sa adreseze solicitarile de restructurare inainte de agravarea problemelor lor financiare, astfel incat creditul sa nu acumuleze restante.

Credit Europe Bank (Romania) S.A., membra a grupului FIBA, are peste 400.000 de clienti persoane fizice, IMM-uri si corporatii, pe care ii deserveste printr-o retea de 118 sucursale, agentii si puncte de lucru, precum si prin alte canale alternative de bancomate, aparate pentru plata cu cardul la comercianti (POS) si servicii de internet banking.



Citeste si