26 Septembrie 2005

BNR a fortat cresterea euro

Piata valutara interna a fost marcata, joia trecuta, de interventia Bancii Nationale a Romaniei (BNR), care a determinat urcarea cotatiei euro cu bani buni, dupa cum sustin analistii. Asadar, evolutia euro-leu de saptamana trecuta a fost inversa celei din perioada precedenta.

Analistii de la KTD Invest afirma ca schimbarea nu s-a produs din cauza vreunui eveniment macroeconomic major, ci pe fondul interventiei BNR care, „pentru moment, nu tolereaza euro sub pragul de 3,5 lei“.

In aceeasi perioada, dolarul american a trecut prin momente critice, dar si spectaculoase, din cauza slabiciunii monedei unice europene, mai degraba, dupa cum au opinat analistii, si nu datorita puterii sale. Deprecierile accelerate au avut loc in prima parte a saptamanii, pentru ca in cea de-a doua, moneda americana sa ia avant. Ajutat si de faptul ca euro s-a intarit fata de leu, cursul dolar - leu a reusit sa inchida si saptamana trecuta in crestere, atingand pragul de 2,95 lei.

Pe pietele externe, volatilitatea a fost la fel de ridicata, ca si saptamana anterioara celei analizata, iar previzibilitatea, la fel de redusa. Euro a scazut fata de majoritatea celorlalte valute importante, pe fondul rezultatelor neconcludente ale alegerilor parlamentare din Germania. Specialistii anticipeaza ca aceasta situatie va duce la o taraganare a ritmului reformelor economice intr-o tara considerata locomotiva spatiului euro.

Raportul euro-dolar a oscilat, in aceasta perioada, situandu-se, de la un inceput de saptamana favorabil euro, pentru ca in ultimele doua zile ale saptamanii tendinta sa se inverseze.

La sfarsitul saptamanii trecute, cotatiile euro-dolar se apropiau de un important prag de suport aflat in zona 1,2100, „care daca va fi depasit va deschide probabil calea catre o scadere mai ampla, avand ca tinta intervalul 1,19-1,20“, potrivit consultantilor de la KTD Invest.



Citeste si