12 August 2009

Millennium Bank taie dobanzile la creditele cu ipoteca cu pana la 3,5%



Millennium Bank a redus dobanzile la creditele ipotecare si la creditele de nevoi personale cu ipoteca pentru populatie cu pana la 3,5%.
Noile dobanzi sunt calculate in functie de procentul din valoarea imobilului ipotecat pe care il finanteaza banca prin credit si se aplica imprumuturilor contractate incepand cu 10 august 2009.

„Aceste modificari urmaresc tendinta descendenta a dobanzilor si, în acelasi timp, pozitioneaza oferta Millennium Bank printre cele mai bune de pe piata, mai ales pentru creditele cu risc scazut”, a declarat Eliza Erhan, director dezvoltare produse retail in cadrul Millennium Bank.

Noua dobanda pentru creditele ipotecare este calculata in functie de indicele ROBOR sau EURIBOR la trei luni, plus o marja incepand de la 6,5%. Dobanda pentru creditul de nevoi personale cu ipoteca este alcatuita tot din indicele ROBOR sau EURIBOR la trei luni, dar la care se adauga o marja incepand de la 7%.

Millennium Bank ofera credite ipotecare li credite de nevoi personale cu ipoteca cu dobandă variabila, actualizată la fiecare trei luni, nu percepe comision de administrare si ofera clientilor, gratuit o asigurare de viata.

Millennium Bank este subsidiara locala a grupul portughez Millennium bcp, care si-a început activitatea pe piaţa romaneasca in toamna anului 2007. In prezent, banca are 73 de unitati in toata tara.



Citeste si