1 Octombrie 2009

Scenariu: BNR ar putea permite deprecierea leului pe final de an



Banca Nationala a Romaniei (BNR) ar putea permite o depreciere suplimentara a leului la sfarsitul lui 2009 sau la inceputul lui 2010 cu scopul de a relaxa conditiile din piata monetara, sustine ING.
Analistii ING anticipeaza ca o politica fiscala restrictiva la inceputul lui 2010 ar lasa loc de noi reduceri ale dobanzii cheie.

Acestia nu se asteapta la o depreciere pe termen scurt a leului, in urma deciziei de politica monetara de ieri a BNR, de scadere a dobanzii cheie cu 0,5 puncte procentuale, la 8%, deoarece considera ca masura a fost deja luata in calcul de piata.

"Mai mult, in conditiile in care banca centrala este probabil prezenta in piata valutara, cursul de schimb ar trebui sa continue sa coboare", arata raportul.

Leul ar putea fi inca mult supraevaluat si ar fi vulnerabil in fata unei presiuni de depreciere, daca situatia economica sau politica se va deteriora dramatic in urmatoarele luni, sustine EIU, in ultimul raport, anticipand insa un curs de schimb de 4,1 lei/euro la finalul lui 2009.

"Este posibil ca leul sa fie insa semnificativ supraevaluat, in baza estimarilor privind echilibrul ratelor de schimb. Leul ar putea fi inca vulnerabil in fata unei presiuni de depreciere, in cazul in care situatia politica sau cea economica se vor deteriora dramatic in urmatoarele luni", arata raportul Economist Intelligence Unit.

Cititi mai multe aici.




Citeste si