8 Octombrie 2009

Pensii Private: CSSPP da inca un an derogarea pentru investitiile in titluri de stat



Arbitrul pensiilor private a hotarat prelungirea, cu un an, incepand din 3 noiembrie 2009, a termenului de derogare pentru limita maxima aplicabila investitiilor fondurilor de pensii private, in titluri de stat.
"Desi in momentul de fata derogarea mentionata nu este utilizata de majoritatea administratorilor, prelungirea termenului de derogare reprezinta o masura prudenta intreprinsa in interesul protejarii activelor participantilor in actualul context economic", conform unui comunicat al Comisiei.

Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Peivate (CSSPP) precizeaza ca, potrivit Normei nr. 22/2008 (pentru modificarea temporara a limitei maxime aplicabile investitiilor fondurilor de pensii administrate privat in titluri de stat), administratorul unui fond de pensii poate decide ca timp de 365 de zile sa investeasca in titluri de stat din Romania sau din statele membre ale Uniunii Europene, cu depasirea procentului de 70% din valoarea totala a activelor fondului de pensii.

Comisia reaminteste ca o norma similara este aplicabila sistemului de pensii facultative.

"Dupa expirarea perioadei prevazute de noile norme, administratorii care au aplicat prevederile acestora trebuie sa se incadreze atat in limitele prevazute de legile care stau la baza functionarii sistemului de pensii private, cat si in limitele stabilite prin prospectul schemei de pensii private", se specifica in acelasi comunicat.



Citeste si