16 Octombrie 2009

BCR sustine un nou proiect de educatie financiara



Scoala de Bani, un nou proiect de educatie financiara sustinut de Banca Comerciala Romana, a fost lansata astazi si isi propune sa dezvolte pe termen lung responsabilitatea romanilor cu privire la gestionarea bugetului personal si al familie.
Proiectul este disponibil la adresa www.scoaladebani.ro si imbina lectiile de teorie, cuprinse in "Ghidul de conversatie intre buzunar si ban" si "Ghidul de crestere a banilor, cu instrumente utile in gestionarea portofelului familiei.

”BCR participa activ la educatia financiara a romanilor, ca parte principala a implicarii bancii in dezvoltarea comunitatii. Realitatea, confirmata de studii, este ca romanii simt nevoia de sprijin profesionist pentru administrarea mai buna a bugetului personal si pentru a intelege mecanismele financiar - bancare. Venim cu solutii concrete la framantarile oamenilor, cultivam si recompensam responsabilitatea acestora fata de bani, ii ajutam sa-si realizeze aspiratiile”, a declarat Dominic Bruynseels, presedintele executiv al BCR.

Seful BCR a mai adaugat ca proiectul "Scoala de Bani" se asreseaza romanilor cu varsta de peste 18 ani si se alatura altor proiecte lansate de banca.

Un studiu realizat de compania Mercury Research, in iunie 2009, arata ca 48% dintre romani aveau ca modalitate preferata de economisire a banilor pastrarea lor "la saltea", in timp ce doar 28% si-ar depune economiile in conturi bancare.

De asemenea, Lighthouse a efectuat in perioada septembrie 2008 – ianuarie 2009, un studiu care arata ca peste 70% dintre romani nu pot sa-si faca proiectii realiste in timp si nu au planuri concrete privind modalitatea de realizare a dorintelor lor, deoarece acoperirea nevoilor curente este de cele mai multe ori atat de presanta, incat aspiratiile raman intr-un plan secundar.



Citeste si