20 Octombrie 2009

BNR emite o moneda cu ocazia a 1900 de ani de la inaugurarea Monumentului de la Adamclisi



Banca Nationala a Romaniei va pune in circulatie, incepand cu data de 21 octombrie 2009, in scop numismatic, o moneda de argint cu valoarea nominala de 10 lei, dedicata aniversarii a 1900 de ani de la inaugurarea Monumentului de la Adamclisi, potrivit unui comunicat emis de banca centrala.
Moneda are o greutate de 31,103 grame si un diametru de 37 mm, iar tirajul emisiunii este de 500 de unitati.

Aversul acesteia prezinta in jumatatea superioara, stema Romaniei, valoarea nominala si inscriptia semicirculara „ROMANIA”; in jumatatea inferioara prezinta trei metope infatisand imagini ale razboiului dintre romani si daci, iar dedesubt se afla anul de emisiune – 2009.

Reversul monedei prezinta in prim-plan, portretul imparatului roman Traian si inscriptia semicirculara cu numele acestuia, iar in plan secund, monumentul triumfal de la Adamclisi. De asemenea, pe reversul monedei se afla, sus si jos, inscriptiile „TROPAEUM TRAIANI” si „1900 DE ANI”.

Monedele, ambalate in capsule de metacrilat transparent, vor fi insotite de brosuri de prezentare a tematicii emisiunii, redactate in limba romana, engleza si franceza, iar brosurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se gasesc semnaturile guvernatorului BNR si al casierului central. Monedele vor fi prezentate in cutii pe al caror capac este inscriptionata sigla BNR, cu folio argintiu.

Pretul de vanzare pentru o moneda de argint din aceasta emisiune este de 170 de lei, exclusiv TVA, iar punerea lor in circulatie se va face prin sucursalele BNR din Bucuresti, Cluj, Iasi si Timis.



Citeste si