10 Decembrie 2009

BNR: Erste plateste impozit cu 10% mai mic pentru expunerile fata de BCR



Impozitul platit de Erste in Austria pentru expunerile pe care le are fata de “nepoata” BCR este cu 10% mai redus deoarece banca locala este detinuta indirect de grupul austriac prin intermediul unei societati cu raspundere limitata.
"Impozitul pe care Erste il plateste pentru expunerile care le are fata de o "nepoata" se reduce cu 10%. Este o practica raspandita, noi si ungurii suntem ultimii care am aprobat modificarea", a explicat Nicolae Cinteza, directorul directiei de supraveghere din cadrul Bancii Nationale a Romaniei, in cadrul conferintei EU-COFILE organizate de BNR, ARB si Alpha Bank.

Recent, grupul austriac Erste a transferat pachetul de 69,3% din actiunile pe care le detine la BCR catre o firma cu statut de SRL in Austria, EBG Ceps Holding GmbH. La randul ei, aceasta firma este controlata de un alt SRL, EGB Ceps Beteilungen GmbH. Astfel, Erste a interpus in relatia cu BCR doua SRL-uri, externalizandu-si astfel expunerea directa pe cea mai mare banca din Romania.

"Nu se schimba nimic. Banca Nationala verifica atat actionarul direct cat si pe cel indirect. In spatele BCR ramane tot Erste", a concluzionat Nicolae Cinteza.



Citeste si