29 Decembrie 2009

Ardaf si-ar putea majora capitalul social cu 17%



Actionarii Ardaf vor discuta la jumatatea lunii februarie despre posbilitatea de majorare a capitalui social cu cel mult 51 de milioane de lei, pana la 357,7 milioane de lei (85,2 mil. euro), in vederea dezvoltarii activitatii, potrivit unui anunt al companiei
In prezent, Ardaf are un capital social de 306,76 milioane lei, detinut in cea mai mare parte de Generali PPF, scrie NewsIn.

"Majorarea capitalului social este necesara pentru sustinerea desfasurarii si dezvoltarii activitatii societatii si pentru respectarea reglementarilor legale in vigoare si se va efectua cu respectarea dreptului de preferinta al actionarilor", se arata in convocatorul publicat de companie pe Bursa de Valori Bucuresti.

La inceputul acestei luni, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a aprobat retragerea de la tranzactionare a actiunilor Ardaf (ARDF), ca urmare a cererii depuse de actionarul majoritar, Generali PPF, pentru retragerea actionarilor minoritari.

Generali detine in mod indirect 98,88% din capitalul Ardaf si, potrivit legislatiei pietei de capital, avea dreptul sa ceara retragerea actionarilor minoritari si delistarea firmei de la Bursa.

In primele noua luni din acest an, Ardaf a inregistrat pierderi de 69,8 milioane lei, in crestere cu 37,5% fata de acelasi interval din 2008, pe fondul scaderii primelor brute subscrise cu 14%.

Ardaf are o valoare de piata de 109 milioane lei (26 mil. euro), potrivit ultimei cotatii bursiere, de 0,10 lei/titlu.



Citeste si