25 Februarie 2010

Asociatia pietei de pensii private s-a afiliat la UGIR



Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR) a semnat un protocol de afiliere la Uniunea Generala a Industriasilor din Romania (UGIR), cea mai importanta confederatie patronala din Romania devenind astfel membru cu drepturi depline in cadrul acesteia.
Protocolul de afiliere semnat faciliteaza pentru cele doua parti indeplinirea obiectivelor comune, care consta in realizarea unui patronat puternic, acordarea reciproca de sprijin si asistenta de specialitate, participarea comuna la dialogul social institutionalizat si in general sporirea capabilitatilor si reprezentativitatii atat ale UGIR, cat si ale APAPR, potrivit comunicatului.

„Devenind membrii UGIR, obtinem un sprijin si reprezentativitate in dialogul social institutionalizat pentru industria de pensii private din Romania. Primirea APAPR in randurile UGIR denota preocuparea acestei confederatii patronale, pentru protejarea intereselor celor peste 5 milioane de clienti ai fondurilor de pensii private, reprezentati de Asociatia noastra”, a declarat Crinu Andanut (foto), presedintele APAPR, la semnarea protocolului de afiliere.

Afilierea APAPR la UGIR deschide calea pentru cooperare, colaborare si sustinere reciproca intre cele doua organizatii, la nivel national.

„Primirea APAPR in UGIR va facilita schimbul de informatii si know-how intre cele doua organizatii, precum si apararea si promovarea intereselor pietei de pensii private, la nivel institutional. Afilierea noilor nostri membri creste semnificativ si reprezentativitatea UGIR, in special in zona pietei financiare romanesti”, a declarat George Constantin Paunescu, presedintele UGIR.

Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR) este o organizatie profesionala, neguvernamentala, apolitica, independenta, nonprofit, creata pentru a proteja interesele, a promova si a dezvolta colaborarea si cooperarea in domeniul fondurilor de pensii private din Romania.

Asociatia are 16 membri si o reprezentativitate de peste 99,5% pentru industria de pensii private din Romania si este afiliata de asemenea la cele mai puternice organisme internationale de profil, EFRP si FIAP.

Uniunea Generala a Industriasilor din Romania (UGIR) este o organizatie patronala libera, independenta fata de orice autoritate exterioara, guvernamentala sau de alta natura, bazata pe libera si voluntara adeziune. UGIR a fost constituita in anul 1893 cu scopul de a ocroti interesele industriasilor si ale industriei nationale.



Citeste si