2 Martie 2010

Rezervele valutare au sporit cu 6%, dupa intrarea banilor de la FMI



Rezervele valutare au crescut in februarie cu 1,7 miliarde euro (6%) fata de luna precedenta, la 29,739 miliarde euro, dupa ce conturile administrate de Banca Nationala au fost alimentate cu banii de la Fondul Monetar International.
In luna februarie au fost inregistrate intrari de 3 miliarde euro, reprezentand transele a 3-a si a 4-a aferente acordului stand-by incheiat cu Fondul Monetar International, modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finantelor Publice si venituri din administrarea rezervelor internationale.

Iesirile s-au ridicat la 1,3 miliarde euro, reprezentand modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, plati de rate si dobanzi aferente datoriei publice externe directe si garantate de stat si plati din contul Comisiei Europene.

In ianuarie, rezervele valutare se plasau la 28,037 miliarde euro, in scadere pentru a doua oara la rand, dupa cinci luni consecutive in care rezervele valutare atinsesera varfuri record.

Rezerva de aur a Romaniei s-a mentinut la 103,7 tone, iar in conditiile evolutiilor preturilor internationale, valoarea acesteia s-a situat la 2,726 miliarde euro, potrivit unui comunicat publicat de Banca Nationala a Romaniei.

Rezervele internationale ale Romaniei (valute plus aur) la 28 februarie 2010 au fost de 32,465 miliarde euro, fata de 30,623 miliarde euro la 31 ianuarie 2010.

Boardul executiv al FMI a finalizat pe 20 februarie a doua si a treia evaluare a Romaniei in cadrul acordului de finantare externa, in urma carora institutia a pus la dispozitie a treia si a patra transa din imprumut, in valoare de 2,45 miliarde euro (2,18 miliarde DST). Jumatate din suma urmeaza sa fie folosita pentru finantarea deficitului bugetar, iar restul a intrat in rezervele bancii centrale.



Citeste si