15 Aprilie 2010

Seful EximBank s-ar conforma daca guvernul i-ar impune reducerea salariului



Presedintele EximBank, Ionut Costea, sustine ca se va conforma daca guvernul va impune o reglementare privind reducerea si limitarea salariilor din sistemul financiar - bancar de stat.
Ionut Costea, presedintele EximBank, a precizat, in cadrul unei conferinte de presa, ca, in cazul in care guvernul ar impune o reglementare prin care salariile sefilor institutiilor bancare detinute de stat (EximBank si CEC Bank) sa fie reduse la jumatate sau la un sfert din nivelul salariilor din bancile private, in conditiile unor performante la fel de bune, el ar fi de acord.

Seful EximBank a mai precizat ca va avea o intalnire cu premierul Emil Boc pentru a discuta despre acest subiect.

Potrivit informatiilor aparute in presa, Ionut Costea, cumnatul lui Mircea Geoana, are un salariu de aproximativ 20.000 de euro, suma care nu include si alte beneficii.

EximBank a obtinut un profit brut de 170 milioane lei in 2009, iar actionarii au aprobat bugetul de venituri si cheltuieli pentru 2010, insa conducerea bancii nu a dorit sa detalieze tintele stabilite pentru acest an.

Activele bancii s-au majorat cu 16% in 2009, ajungand pana la 3,4 miliarde lei, iar indicele de rentabilitate a activelor s-a plasat la 4,3% la finalul anului trecut in timp ce media pe sistemul bancar a fost de 0,24%.

Creditele indoielnice cu care se confrunta EximBank reprezinta doar 0,3% din valoarea neta totala a portofoliului de credite, sub media de 1,46% inregistrata la nivelul intregului sistem bancar.



Citeste si