4 Mai 2010

O sucursala Piraeus Bank din Bucuresti a fost jefuita



O sucursala a bancii elene Piraeus Bank, situata pe strada Nerva Traian din Capitala, a fost jefuita luni, la pranz, de un barbat care a amenintat-o pe casiera cu un cutit, au declarat surse judiciare.
Prejudiciul produs la sucursala Piraeus Bank situata in zona Nerva Traian din sectorul 3 al Capitalei, care a fost jefuita luni, se ridica la 5.100 de lei si 1.300 de euro, au precizat surse judiciare citate de NewsIn.

Sucursala bancii elene a fost jefuita de un barbat care a amenintat-o pe una dintre casiere cu un cutit si a obligat-o pe alta sa-i aduca banii.

Suspectul avea o gluga pe cap si o masca medicinala pe fata. Jaful s-a consumat in mai putin de un minut, iar butonul de panica a fost accesat de casiere dupa ce agresorul a plecat din sediul unitatii bancare. Banca are camere de supraveghere, ale carei imagini vor fi examinate, insa nu are si paza umana.

La fata locului au venit politisti care aduna marturii si incearca sa afle semnalmentele barbatului pentru a realiza portretul-robot. Mai mult decat atat, toate unitatile mobile ale Politiei Capitalei au fost alertate si, la aceasta ora, suspectul este cautat.

Altfel, banca Piraeus si Politia Capitalei sunt in litigiu. Reprezentantii bancii contesta in instanta o amenda pe care oamenii legii le-au aplicat-o pentru masuri de securitate superficiale in cazul unui bancomat al bancii.

Incidentul pune la indoiala masurile de securitate luate de banca.



Citeste si