5 Mai 2010

Pensii private: Activele fondurilor vor reprezenta 1,13% din PIB la sfarsitul lui 2010



Fondurile de pensii private, atat cele obligatorii (pilon II), cat si facultative (pilon III) vor atinge, la finele anului, la un nivel total al activelor de 6,09 miliarde de lei, ceea ce va reprezenta o pondere de 1,13% in produsul intern brut, conform estimarilor Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).
"Ponderea activelor fondurilor de pensii in produsul intern brut (PIB) a ajuns la 31 martie a.c. la 0,6%, in crestere fata de 0,51% la inceputul trimestrului. Comparativ cu martie 2009, ponderea activelor fondurilor de pensii in PIB a crescut de peste doua ori, de la 0,26%", potrivit „Analizei pietei fondurilor de pensii private in trimestrul I 2010” efectuata de CSSPP.

Valorile PIB-ului luate in calcul de Comisie sunt de 505,503 miliarde de lei pentru 2009 si de 538,917 miliarde de lei pentru 2010, afisate pe site-ul Ministerului Finantelor Publice (MFP).

"Tinand cont de o rata de crestere a activelor de 4,14% lunar, putem estima pentru sfarsitul anului un nivel al activelor totale detinute de fondurile de pensii de 6,09 miliarde de lei, cu o pondere de 1,13% in PIB", mentioneaza CSSPP in analiza.

Potrivit analizei comisiei, evolutia ulterioara a pietei pensiilor private va fi influentata de inflatie, cursul valutar, piata bursiera, nivelul dobanzilor, somaj, populatie activa ocupata si someri indemnizati, cat si de nivelul salariului mediu.

La sfarsitul lunii martie, piata pensiilor private obligatorii (pilonul II) a ajuns la active nete de 2,97 miliarde lei (724,4 milioane euro) si peste 5 milioane de participanti. Pilonul III al pensiilor private facultative, a ajuns la active de 246, 518 milioane de lei si 193.793 de participanti.





Citeste si