20 Iulie 2010

Bancherii nu se mai inteleg cu Vladescu. Finantele au atras doar 157 mil. lei de la banci



Bancherii nu se mai inteleg cu Finantele asupra nivelului randamentului acceptat pentru titluri de stat, astfel ca Trezoreria face rost de bani din ce in ce mai greu. Ministerul Finantelor Publice a vandut astazi certificate de trezorerie cu discount pe 12 luni in valoare de 157,26 milioane lei (36,8 milioane euro), pentru care plateste un randament mediu de 6,99% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Nationala a Romaniei.

Valoarea anuntata initial a licitatiei era de 750 milioane lei, de aproape cinci ori mai mare decat suma atrasa, iar randamentul maxim acceptat a fost de 7% pe an. Bancile au depus cereri de cumparare de peste 1,1 miliarde lei (257,6 milioane euro), insa nu au reusit sa se inteleaga cu Finantele in ceea ce priveste nivelul randamentului asociat titlurilor de stat.

La licitatia similara, pe 12 luni, din 12 iulie, Ministerul de Finante a atras 88,9 milioane lei, pentru care plateste un randament mediu anual de 6,99%.

Ministerul Finantelor Publice vrea sa emita in iulie certificate de trezorerie cu discont si obligatiuni de tip benchmark in valoare totala de 4,65 miliarde lei, in vederea refinantarii datoriei publice si finantarii deficitului bugetar, iar in ultimul trimestru din acest an are in vedere emisiuni cu o valoare totala estimativa cuprinsa intre 13 si 15 miliarde lei.

MFP anuntase anterior ca vrea sa atraga din piata locala intre 11 si 13 miliarde lei, in al doilea trimestru al acestui an, dar nu a reusit sa scoata decat 8,06 miliarde lei, din cauza nivelului ridicat al randamentelor cerute de banci, in conditiiile in care, in primul trimestru, MFP a atras de pe piata locala 12,71 miliarde lei, peste nivelul de 10-12 miliarde lei estimat initial.

In 2009, Finantele au luat din piata aproape 65 miliarde lei (peste 15 miliarde euro), de peste cinci ori mai mult decat in 2008, pentru a putea sustine deficitul bugetar. Tinta de deficit bugetar pentru finalul acestui an este de 6,8% din Produsul Intern Brut.



Citeste si