2 August 2010

Unul din doi clienti ataseaza asigurarilor de viata o clauza pentru protectia sanatatii



Jumatate din clientii Aviva Asigurari, companie care ocupa locul patru in clasamentul autohton de profil, opteaza pentru o clauza medicala la polita de asigurare de viata, a anuntat asiguratorul.

“Comparativ cu 2008, am remarcat o dublare a numarului clientilor Aviva Romania care aleg optiunea suplimentara “Clauze medicale” pentru contractul lor de asigurare. Aproape jumatate dintre clientii Aviva au aceasta clauza prevazuta in contractelor lor. Necesitatea de protectie joaca un rol din ce in ce mai important in prioritatile oamenilor si din acest motiv ponderea produselor de protectie , care asigura protectie in situatii de accident, imbolnavire sau alte evenimente neprevazute este in crestere, comparativ cu produsele de investitii”, a declarat Mihai Popescu (foto), CEO Aviva Romania.

Aviva are la aceasta data, in Romania, peste un milion de clienti.

Clauzele medicale sunt beneficii care se ataseaza optional unui plan de baza, oferind sumele necesare acoperirii unor cheltuieli extrem de des intalnite precum cheltuielile determinate de spitalizari si interventii chirurgicale, indiferent ca sunt rezultate ca urmare a unui accident sau a unei imbolnaviri.

Clauzele medicale ofera bani pentru fiecare zi de spitalizare si sume pentru interventiile chirurgicale suferite.

Suma asigurata la “Clauza medicala” este aleasa independent de suma asigurata aferenta planului de baza sau altor clauze aditionale. Suma maxima pe care o poate primi un client este de 12.000 de lei pe an pentru interventiile chirurgicale (sau 8.000 de lei pentru o singura interventie majora) si 28.800 de lei pe an pentru spitalizare.

Astfel, clientul plateste pentru acest beneficiu sume incepand cu 1 leu pe zi, nivelul exact al primei calculandu-se in functie de caracteristicile contractului si ale persoanei asigurate.



Citeste si