9 August 2010

Cursul a inchis aproape de 4,2450 lei/euro



Cotatiile monedei nationale si-au pastrat avansul castigat la jumatatea sedintei, astfel ca spre finalul sesiunii paritatea oscila aproape de 4,2450 lei/euro, cu un ban sub nivelul de joi, de 4,2550 lei/euro, potrivit Mediafax.

In jurul orei 16:30, euro era schimbat pentru 4,2430 - 4,2460 lei, sub ultimele cotatiile de joi, de 4,2535 - 4,2555 lei/euro.

Leul s-a apreciat in raport cu euro inca din primele minute ale sedintei, cand paritatea a scazut la 4,2520 - 4,2540 lei/euro, iar in prima parte a sedintei, cursul a oscilat intre un minim de 4,2410lei/euro si un maxim de 4,2535 lei/euro, pe fondul unor volume foarte reduse de tranzactionare.

La putin timp dupa ora 13:00, cand banca centrala publica rata de referinta, bancile comerciale tranzactionau euro la 4,2445 - 4,2475 lei, iar in partea a doua a zilei volatilitatea a fost redusa.

Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat vineri ca banca centrala a revizuit prognoza de inflatie pentru 2011, de la 2,8% la 3,1%, dupa ce a majorat estimarea pentru acest an, de la 3,7% la 7,8%, ca urmare a majorarii TVA.

El a declarat, totodata, ca majorarea TVA cu cinci puncte procentuale de la 19% la 24% va conduce intr-o prima runda la o crestere a preturilor cu 3%, si considera ca efectele de runda a doua vor fi modeste, respectiv o crestere de 1% a preturilor.

Potrivite conomistului ING Bank, Vlad Muscalu, comentariile guvernatorului nu au parut sa influenteze evolutia leului, care s-a miscat in linie cu celelalte monede din regiune.

"Modificarea prognozei privind inflatia in acest an nu a fost defel o surpriza, pentru ca deja era prezentata in raportul detaliat al CA al bancii centrale de miercuri. Practic, guvernatorul nu a spus nimic nou si care sa poata influenta cumva piata", a afirmat alt dealer.

Valutele din regiune se tranzactionau la cotatii apropiate de cele de joi, la finele sesiunii locale.

"Ma asteptam ca valutele din regiune sa se deprecieze dupa datele privind piata americana a muncii, care s-a contractat in iulie pentru a doua luna consecutiv. Bursele europene au inregistrat scaderi semnificative, iar piata futures pe SUA arata noi corectii si pe bursele americane", a spus Muscalu.

Cursul de referinta anuntat vineri de BNR a scazut cu 0,8 bani, de la 4,2547 lei/euro la 4,2467 lei/euro. Leul a variat nesemnificativ in raport cu dolarul american, astfel ca BNR a publicat un curs de referinta de 3,2224 lei/dolar, dupa ce joi paritatea a fost de 3,2230 lei/dolar.

Dobanzile practicate de bancile comerciale pentru sumele plasate pe termen de o zi oscileaza vineri intre 3,3% si 3,8%, nesemnificativ mai mari decat randamentele de joi, de 3,28% - 3,78%.



Citeste si