24 Septembrie 2010

Leul si-a revenit usor



Leul a avut o usoara tendinta de revenire in a doua parte a sedintei, iar cursul de schimb a oscilat in jurul nivelului de 4,26 lei/euro, intr-o piata cu lichiditate extrem de scazuta, scrie Mediafax.

Moneda nationala s-a depreciat inca de la deschiderea sedintei interbancare, cand bancile schimbau euro pentru 4,2600- 4,2630 lei, in urcare fata de nivelul de miercuri seara, de 4,2560 - 4,2580 lei/euro. Ulterior, cursul a urcat treptat, iar in jurul orei 10:15, tranzactiile se realizau la 4,2630 - 4,2645 lei/euro.

In prima parte a zilei, cotatiile au ajuns pana la 4,2700 lei/euro, iar cu putin inainte de ora 13:00 euro era schimbat pentru 4,2675 - 4,2695 lei.

Dupa jumatatea sesiunii, paritatea a coborat usor si s-a stabilizat in jurul nivelului de 4,26 lei/euro. La inchidere, bancile cotau euro la 4,2595 - 4,2615 lei.

Diminuarea cotatiilor a avut la baza o imbunatatire a sentimentului din piata, dupa ce joi Romania a primit o noua transa din imprumutul de la Uniunea Europeana, de 1,15 miliarde de euro.

Datele sub estimari privind productia industriala din Franta si Germania si scaderea creditelor imobiliare din Marea Britanie au pus presiune negativa pe valutele din regiune. In jurul orei 16:40, zlotul se deprecia cu 0,45% in raport cu euro, in timp ce forintul pierdea 0,25%.

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat joi o referinta de 4,2687 lei/euro, mai mare cu 1,76 bani comparativ cu cea de miercuri, de 4,2511 lei/euro. Pentru dolarul american, banca centrala a afisat o un curs cu 2,13 bani mai mare, de 3,1990 lei/euro, dupa de miercuri rata de schimb a atins nivelul minim al ultimelor patru luni si aproape trei saptamani, de 3,1777 lei/dolar.

Dobanzile pentru depozitele cu scadenta la o zi se situeaza la 1,86 - 2,36%, in scadere fata de miercuri, in contextul in care lichiditatea din piata a ramas foarte ridicata, insa perioada de constituire a rezervelor minime obligatorii de catre banci se incheie joi, iar de vineri randamentele ar trebui sa revina pe crestere, potrivit dealerilor.

Pentru plasamentele cu scadenta la o saptamana, ratele au mai urcat usor, de la 5,52 - 6,02% la 5,55 - 6,05%.



Citeste si