24 Septembrie 2010

Creditul neguvernamental a crescut cu 4,5% in august



Soldul creditului neguvernamental acordat de institutiile de credit a crescut in august cu 4,5% comparativ cu aceeasi luna a anului precedent si cu 0,5% fata de iulie, la 207,6 miliarde de lei, pe fondul unui avans mai mare al imprumuturilor in valuta pentru populatie, potrivit datelor BNR.

La 31 august 2010, creditul neguvernamental a inregistrat crestere fata de aceeasi luna din 2009 pe seama majorarii cu 8,9% a componentei in valuta exprimata in lei (exprimat in euro, creditul in valuta s-a majorat cu 8%), la 129,51 miliarde lei, si a diminuarii cu 2% a componentei in lei (-8,9 la suta in termeni reali), la 78,15 miliarde lei, se arata intr-un comunicat al Bancii Nationale a Romaniei (BNR), citat de Mediafax.

Fata de iulie, creditul in lei s-a diminuat cu 0,6% (-0,8% in termeni reali), in timp ce creditul in valuta exprimat in lei a crescut cu 1,1% (exprimat in euro, creditul in valuta s-a majorat cu 0,8%).

Soldul creditelor acordate gospodariilor in moneda nationala a stagnat in august fata de iulie, dar a scazut cu 5,3% comparativ cu aceeasi luna din 2009, la 37,37 miliarde de lei.

Pe de alta parte, creditele contractate in lei de persoanele juridice (societati nefinanciare si institutii financiare nemonetare) au scazut in august cu 1,1% fata de iulie, dar a crescut cu 1,2% comparativ cu luna similara a anului trecut, la 40,77 miliarde de lei.

Soldul imprumuturilor in valuta contractate de gospodarii s-a situat la finele lunii august la 65,66 miliarde de lei, in crestere cu 1,5% fata de iulie si cu 9,2% comparativ cu sfarsitul primelor opt luni din 2009.

Totodata, creditele acordate in valuta persoanelor juridice totalizau la sfarsitul lunii august 63,84 miliarde de lei, acelasi nivel cu cel din luna iulie, dar cu 8,6% peste nivelul de la 31 august 2009.

Creditul guvernamental s-a redus in luna august cu 0,9%, pana la 54,506 miliarde lei. La 31 august 2010, creditul guvernamental a inregistrat o crestere de 21,9% (13,4% in termeni reali) fata de 31 august 2009.



Citeste si