8 Octombrie 2010

Viceguvernatorul BNR propune infiintarea unei burse a instrumentelor de plata



Atractivitatea instrumentelor de plata ar putea creste daca va fi infiintata o piata secundara de tranzactionare sub forma unei platforme OTC (over the counter), apreciaza viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu.

"Ramane sa discutam cum e mai atractiv, iar propunerile trebuie sa vina din partea actorilor din piata, daca va fi o reglementare legala sau o autoreglementare, un mecanism dezvoltat la nivelul bancilor", a spus Olteanu in cadrul colocviului cu tema "Instrumente de plata", organizat de BNR.

Oficialul BNR a aratat ca o bursa prin care sa se asigure practic scontarea unor instrumente neajunse la termen ar creste lichiditatea si implicit atractivitatea lor, informeaza Mediafax.

Potrivit viceguvernatorului bancii centrale, instrumentele alternative de plata au o utilizare extrem de redusa din cauza lipsei de incredere atat intre comercianti, si intre comerciati si banci, cat si in sistemul judiciar, care nu pedepseste fraudele cu astfel de instrumente.

El a anuntat ca va constitui un grup de lucru care sa faca propuneri pentru modificarea legislatiei, astfel incat sa se refaca increderea in aceste instrumente alternative de plata.

Platile prin bilete la ordin, cecuri si cambii refuzate de banci au crescut in primul semestru cu peste 20% fata de perioada similara a anului trecut, la 4,85 miliarde de lei, iar valoarea medie a unei solicitari respinse a urcat cu 57,5%, la 25.861 lei.

Valoarea medie a unui refuz la plata a atins un nivel maxim, de 31.856 lei, in luna mai.

Centrala incidentelor de plati (CIP) este o baza de date care gestioneaza informatiile specifice incidentelor de plati aferente cambiilor, cecurilor si biletelor la ordin, raportate de banci si de sucursalele din Romania ale bancilor.



Citeste si