21 Octombrie 2010

Datoriile vamale pentru operatiunile de dupa 1 ianuarie 2007 se prescriu în 3 ani



Operatiunile vamale efectuate dupa 1 ianuarie 2007, data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, se conformeaza termenului de prescriptie de trei ani din legea comunitara, si nu celui de cinci ani din legislatia romaneasca, avertizeaza consultantii Deloitte Tax.

„Practic, eventualele datorii vamale suplimentare care privesc importurile efectuate in perioada 1 ianuarie 2007 - 20 octombrie 2007 nu mai pot fi legal comunicate contribuabilului de catre organele fiscale, pentru ca a expirat termenul de trei ani prevazut de Regulamentul UE. Exceptie fac doar cazurile in care datoriile vamale cad sub incidenta procedurii de urmarire penala”, spune Mihai Petre (foto), Manager Taxe Vamale si Accize, Deloitte Tax.

Ce inseamna acest lucru? Pe de o parte, acest termen pune presiune mai mare pe organele vamale pentru a efectua controlul operatiunilor in trei ani de la data acceptarii declaratiei vamale. "Pe de alta parte, termenul este mult mai favorabil contribuabilului, deoarece reduce cu o treime suma majorarilor si penalitatilor pe care datoria vamala le-ar putea genera (de la 90% la 60%, daca ne referim la noul mod de calcul al dobanzilor si penalitatilor aplicabil de la 1 octombrie 2010, respectiv o dobanda de 0,04% pe zi de intarziere, plus 15% din suma pentru intarzieri de peste 90 de zile)”, mai spune managerul Deloitte Tax.

De la data aderarii la UE, Romania este obligata sa aplice Regulamentele comunitare, inclusiv pe cel care a instituit Codul Vamal Comunitar, adica Regulamentul 2913/1992.

Desi legislatia nationala (atat Codul de Procedura Fiscala, cat si Legea 86 privind Codul Vamal al Romaniei), impune un termen de cinci ani pentru prescriptia datoriilor vamale, un Regulament UE este obligatoriu in toate elementele sale si se aplica direct in fiecare stat membru (articolul 288 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene).

Regulamentul UE care a instituit Codul Vamal precizeaza ca datoria vamala nu poate fi comunicata catre debitor dupa expirarea unui termen de trei ani de la data la care a luat nastere (articolul 221). Datoria vamala ia nastere la momentul acceptarii declaratiei vamale in cauza. De exemplu, astazi sunt prescrise eventualele datorii vamale ce privesc declaratiile vamale acceptate pana la data de 20 octombrie 2007.

In Tratatul de Aderare a Romaniei la UE se mentioneaza insa ca daca datoria vamala a luat nastere inainte de data aderarii, recuperarea se efectueaza in conditiile aflate in vigoare in noul stat membru (respectiv cinci ani, in cazul Romaniei), permitand astfel o perioada de tranzitie pana la aplicarea integrala a dreptului comunitar. In acest sens este data si decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie a Romaniei nr. 4687 din 28 octombrie 2009.



Citeste si