31 Ianuarie 2011
Top 10 judete dupa ponderea creditelor restante
Creditele restante au ajuns la finalul anului 2010 la valoarea de 16,15 miliarde lei (circa 3,75 miliarde euro), fiind de aproape de doua ori mai mari fata de nivelul de la finalul lui 2009 Ponderea creditelor restante in total imprumuturi a ajuns in decembrie 2010 la 7,66%, iar tendinta este de crestere.
10. Brasov - 10,02%
Creditele restante la imprumuturile in lei luate in Brasov sunt de 336 milioane lei, iar sumele restante pentru imprumuturile contractate in valuta sunt de 316,9 milioane lei.
9. Hunedoara - 10,21%
Cele mai mari valori restante inregistrate in Hunedoara sunt la creditele in lei, de 170,9 milioane lei, in timp ce imprumuturile restante aferente finantarilor contractate in valuta se ridica la 94,1 milioane lei.
8. Botosani - 10,63%
In Botosani creditele restante cele mai mari sunt la imprumuturile in lei, soldul acestora fiind de 141,2 milioane lei, in timp ce creditele restante aferente impruturilor contractate in alte devize sunt de doar 45,5 milioane lei.
7. Arad - 10,86%
Creditele restante la imprumuturile in lei luate in judetul Arad sunt de 147,7 milioane lei, iar cele aferente imprumuturilor in valuta sunt de 171,8 milioane lei.
6. Neamt - 10,92%
Cele mai mari restante inregistrate in judetul Neamt sunt la creditele in lei, de 159,9 milioane lei, in timp ce imprumuturile restante la credite contractate in valuta sunt de 98,4 milioane lei.
5. Suceava - 10,97%
In Suceava, cel mai mare este soldul creditelor restante in lei, care ajunge la 248,7 milioane lei, insa si la imprumuturile in valuta soldul celor restante este important, fiind de 105,6 milioane lei.
4. Ialomita - 12,46%
Soldul imprumuturilor restante in lei este de 88,1 milioane lei, iar cel aferent creditelor in valuta ajunge la 80,1 milioane lei.
3. Bistrita-Nasaud - 12,72%
Creditele restante aferente imprumuturilor in lei contractate de locuitorii din judetul Bistrita-Nasaud se ridica la 149,1 milioane lei, in timp ce la valuta valoarea creditelor restante este de 122,2 milioane lei.
2. Alba - 12,86%
Creditele restante in lei inregistrate in acest judet sunt de 136 milioane lei, in ce imprumuturile contractate in alte monede care genereaza probleme bancilor sunt in valoare de 205,2 milioane lei.
1. Galati - 13,66%
In Galati s-au inregistrat imprumuturi restante in valoare de 561,13 milioane lei, in timp ce soldul creditelor contractate este de 4,1 miliarde lei.
Cele mai mari probleme la achitarea ratelor pe care le au locuitorii din acest judet sunt la imprumuturile in moneda nationala, unde valoarea creditelor restante este de 290,1 milioane lei. La imprumuturile in valuta, persoanele din Galati au credite restante in valoare de 271 milioane lei.