7 Ianuarie 2006

Dolarul a fost cotat pentru martie la 3,04 lei

A treia zi de tranzactionare din acest an a bursei din Sibiu a fost la fel de lichida ca si precedentele doua. Au fost tranzactionate peste 12.100 contracte futures si optiuni, numarul pozitiilor deschise depasind pragul de 116.000. Dupa ce acum doua zile aparusera primele cotatii pe raportul dolar/leu cu scadenta martie, ieri au fost realizate primele tranzactii la pretul de 3,04 lei, semn ca investitorii mizeaza atat pe stabilitatea raportului euro/leu, cat si pe cea a paritatii euro/dolar. Raportul euro/leu cu scadenta iunie a continuat sa fie cotat la 3,62 lei, in timp ce pentru sfarsitul lui martie tranzactiile au fost realizate la 3,6490 - 3,65 lei. Stabila a fost si piata paritatii, unde euro a fost cotat intre 1,2050 si 1,209 dolari. Cea mai agitata piata a fost cea unde se tranzactioneaza derivatele pe actiunile SNP cu scadenta martie, unde preturile au fluctuat intre 0,5501 si 0,5697 lei.

Pe locul al doilea s-au situat titlurile SIF 3, care au fost tranzactionate pentru martie la 2,4 - 2,5150 lei, scadenta pentru care pragul suport a urcat la 2,51 lei, iar pentru iunie la 2,6101 lei. Primele tranzactii pe martie pe actiunile SIF 1 au fost realizate la 2,8501 lei, in timp ce preturile pe titlurile SIF 2 au fluctuat intre 2,5601 si 2,6199 lei, scadenta pentru care vanzatorii de optiuni PUT spera sa nu se coboare la 2,41 lei, in timp ce pentru iunie tranzactiile au fost realizate la 2,7 - 2,8 lei. Titlurile SIF 5 au fluctuat pentru martie intre 2,9112 si 2,97 lei, scadenta pentru care pragul suport a urcat la 2,83 lei, iar pentru iunie intre 3,0502 si 3,1130 lei.



Citeste si