10 Martie 2011

Nokia nu renunta la sistemul Symbian cat timp genereaza profit



Nokia si-a confirmat miercuri angajamentul pe termen lung fata de platforma smartphone Symbian, la care nu va renunta cat timp va ramane profitabila, chiar daca eforturile de creatie si inovare se vor concentra pe Windows Phone 7, transmite Reuters, citat de Mediafax.

Nokia a incheiat un acord de parteneriat cu Microsoft la inceputul acestui an si a anuntat in februarie ca Windows Phone 7 va inlocui in urmatorii ani platforma Symbian a companiei finlandeze. Investitorii au exprimat atunci temeri cu privire la viitorul Symbian, actualul "cal de povara" al Nokia.

"Desigur ca vom utiliza Symbian cat timp ne asigura o marja de profit. Perioada de tranzitie 2011-2012 se refera la tranzitia dezvoltarii de noi produse, si nu la cea a vanzarilor", a declarat directorul financiar al Nokia, Timo Ihamuotila, la o conferinta gazduita de UBS.

El a adaugat ca vanzarea unor produse a fost uneori prelungita peste asteptarile initiale in industria comunicatiilor mobile.

Actiunile Nokia au crescut cu peste 3% dupa comentariile oficialului, impingand pe plus indicele european al sectorului IT, care avanseaza cu 0,1%.

"Symbian pare sa aiba soarta lui Mark Twain, a carui moarte a fost anuntata prematur. Nokia trebuie sa iasa cu un mesaj puternic ca traditionala platforma Symbian este in viata si o duce bine, deoarece vanzarile de telefoanele bazate pe acest sistem de operare vor fi de importanta capitala in urmatoarele 18 luni", comenteaza un analist britanic.

Directorul financiar al Nokia a adaugat, in aceeasi interventie, ca un contract final cu Microsoft nu a fost inca semnat.



Citeste si