11 Martie 2011

Asesoft distribuie copiatoarele si imprimantele Xerox Romania



Asesoft Distribution, cea mai mare companie de distributie pe piata locala, comercializeaza din martie gama de echipamente de birou si consumabile a Xerox Romania, filiala unuia dintre cei mai mari jucatori mondiali de copiatoate si imprimante.
" Prin intermediul partenerilor Asesoft Distribution vom beneficia de o mai buna reprezentare in randul companiilor mici ºi medii. Cu ajutorul noului nostru partener suntem convinsi ca vom atinge aceste obiective si vom creste cota de piata a echipamentelor si consumabilelor Xerox, conform strategiei noastre pentru urmatorii ani", afirma Vera Carmazan, technology & channels director Xerox Romania si Republica Moldova.

Prin acest parteneriat, Asesoft Distribution isi extinde operatiunile in zona de clienti guvernamentali, corporatii si intreprinderile mici ºi mijlocii. Asesoft Distribution a avut afaceri de 145 de milioane de euro in 2010, iar pentru acest an conducerea companiei estimeaza un business de 165 de milioane de euro.

Pe de alta parte, Xerox Romania a avut in 2009 afaceri de 17,5 milioane de euro si un profit net de aproximativ 630.000 de euro, conform Ministerului de Finante.

Grupul american isi desfasoara activitatea comerciala in Romania prin intermediul mai multor entitati, de aceea rezultatele afisate de Ministerul de Finante pentru compania Xerox Romania Echipamente si Servicii nu reflecta intrutotul nivelul de activitate a Xerox pe piata locala.



Citeste si