30 Martie 2011

Alexandru Visan, fondator Scop Computers: Piata IT creste cu 5-10% in 2011



Piata de IT (hardware, software si servicii) va creste anul acesta cu 5-10% fata de anul trecut, a declarat Alexandru Visan, fondator si director general al Scop Computers, al doilea jucator pe segmentul de distributie.

In 2010, piata romaneasca de IT a fost in jurul a 831 de milioane de euro, conform unor date ale companiei poloneze de cercetare PMR Research si publicate de Ziarul Financiar.

Visan a mai precizat ca acelasi avans ar putea fi inregistrat si pe distributie, zona care anul trecut a fost estimata la in jur de 700 de milioane de euro de majoritatea jucatorilor in domeniu.

Managerul nu a oferit date despre evolutia afacerilor companiei in 2010 ori in acest an, insa a afirmat ca in primele luni din 2011 exista o crestere a vanzarilor pe segementul de IMM-uri si scadere pe utilizatorii rezidentiali.

La finalul anului trecut, grupul polonez ABC Data, a achizitionat 51% din actiunile Scop Computers pentru aproximativ 5 milioane de euro, iar pana la finalul lui 2013 va prelua si restul de 49% din actiunile Scop Computers

Conducerea distribuitorului estima in decembrie anul trecut o crestere a cifrei de afaceri de peste 20% fata de 2009, an in care compania inregistrase un business de 81,6 milioane de euro .

Infiintata in anul 1994, Scop Computers este una dintre cele mai mari companii de distributie IT din Romania.

In 2010, compania avea 130 de angajati, parteneriate cu peste 30 de producatori si o retea de distributie formata din peste 1000 de parteneri.



Citeste si