19 Ianuarie 2006

Google se extinde in FM

Cel mai mare motor de cautare din lume cauta sa aplice si in alte domenii reteta care le-a adus succes pe internet.

Google a facut cea mai mare achizitie a sa cumparand compania dMarc Broadcasting, distribuitor de spatii publicitare pentru radiourile din SUA, informeaza Financial Times. Valoarea tranzactiei este estimata la aproximativ 1,1 miliarde de dolari, in acest moment platindu-se un avans de 102 milioane de dolari.

dMac detine baza de date prin care posturile de radio din America isi vand spatiile publicitare. Aproximativ 5500 de posturi de radio din SUA (dintr-un total de aproximativ 13 000) folosesc acest program pentru a contoriza propriile spatii publicitare. Chad Steelberg, directorul executiv al celor de la dMac, a declarat pentru Financial Times ca in viitor mii de posturi de radio de pe glob vor folosi sistemul automat oferit de compania pe care o conduce.

Prin unificarea bazei de date de la Google cu cea a celor de dMac sistemul va deveni mai deschis si mai usor de folosit, atat pentru posturile de radio cat si pentru cumparatorii de spatii publicitare. Tim Amstrong, Seful Departamentului de Vanzari din Publicitate al Google a declarat ca aceasta achizitie va permite posturilor de radio sa ajunga si la companiile mai mici care doresc spatii publicitare.

Ce va mai cuceri Google?

Analistii considera ca Google urmareste sa devina un 'magazin unic' pentru cei care doresc sa cumpere spatii publicitare, indiferent de suportul mediatic. Aceasta extindere este aditionala pozitiei solide pe care gigantul american o ocupa in vanzarea de publicitate on-line. Google deja a inceput sa vanda spatii publicitare mici in cateva din cotidienele americane si desi oficialii companiei au neagat pentru cei de la Forbes, se asteapta ca Google sa isi continue expansiunea si in alte domenii diferite de web.

In ultimii ani, Google a lansat o serie de servicii destinate utilizatorilor de internet, cum ar fi conturile de e-mail sau propriul serviciu de stiri. Mai mult, in urma cu o luna Google a anuntat ca va investi 1 miliard de dolari intr-un pachet de actiuni de 5% din AOL, divizia online a Time Warner. Astfel Google va obtine acces la serviciile de e-mail si mesagerie online, sporindu-si considerabil numarul utilizatorilor si, in consecinta, si veniturile din publicitate.



Citeste si