22 Aprilie 2011

Profit aproape dublu pentru Apple



Profitul Apple pe al doilea trimestru fiscal a crescut cu 95% pana la 6 mld. $, in special datorita vanzarilor de iPhone-uri, in timp ce veniturile companiei s-au majorat cu 83%, pana la 24,7 mld. $.

Compania a vandut 4,7 milioane de iPad-uri. Apple a vandut 18,6 mil. iPhone-uri, dublu fata de 8,75 milioane cu un an in urma.

Tim Cook, directorul de operatiuni Apple care conduce compania in lipsa lui Steve Jobs care este in concediu medical, a spus ca tsunamiul si cutremurele din Japonia vor reduce veniturile companiei cu 200 mil. $ in trimestrul actual dar efectele nu se vor resimti in mod puternic in randul produselor companiei.

Despre Jobs, Cook a spus ca “Noi il vedem in mod regulat si continua sa fie implicat in deciziile majore ale companiei”.

Vanzarile de iPhone au generat venituri de 12,3 mld. $, in crestere cu 126% fata de un an in urma. Vanzarile de iPod-uri au continuat caderea, compania comercializand doar 9 milioane, in scadere cu 17% de la an la an.



Citeste si