4 Mai 2011

Orange a pierdut aproape 200.000 de utilizatori in primul trimestru



Orange Romania, cel mai mare operator de telefonie mobila pe piata locala, a inregistrat afaceri de 222 de milioane de euro in primul trimestru al acestui an, in scadere cu 6,3% fata de cele 237 de milioane de euro raportate intre ianuarie-martie 2010, arata raportul financiar al France Telecom, actionarul majoritar al companiei.

Pe de alta parte, compania avea 10,27 milioane de clienti la finalul lui martie, mai putin cu 190.000 de utilizatori fata de decembrie anul trecut. Comparativ cu martie 2010, Orange Romania are mai putin cu 535.000 de clienti.

Baza de clienti PrePay a continuat sa se diminueze, in timp ce numarul de abonati a crescut fata de primul trimestru al anului 2010. Venitul mediu anual pe utilizator a fost de 82,7 euro.

Cresterea inflatiei din luna februarie peste nivelul asteptat a accentuat scaderea consumului, nu doar pe piata de telecom, ci si in alte domenii, rezultatele Orange fiind comparabile cu cele ale altor companii din Romania din diferite industrii (FMCG, auto, constructii etc), conform companiei.

„Ultimii doi ani de criza economica si-au pus amprenta pe obiceiurile de consum ale clientilor. Chiar daca observam o oarecare imbunatatire a mediului economic, cererea va creste intr-un ritm mult mai lent, iar in domeniul telecom, care este oricum un domeniu cu o concurenta feroce, eroziunea veniturilor va continua si in trimestrele urmatoare. Inca de la inceputul crizei am dezvoltat o strategie elastica, adaptandu-ne la conditiile pietei. Suntem multumiti de rezultatele obtinute, ca ne-am pastrat o baza solida de abonati si ca Orange se mentine lider de piata.” a declarat Thierry Millet (foto), CEO Orange Romania.

Pe segmentul de internet, compania a ajuns la 3,148 milioane de utilizatori, fata de 3,155 milioane de clienti in decembrie 2010. Comparat cu primul trimestru al anului precedent, numarul de abonati la internet broadband a crescut cu circa 500.000 clienti.

Veniturile din servicii au fost de 199 de milioane de euro, comparativ cu 214 milioane de euro in T1 2010.



Citeste si