26 Septembrie 2011

Angajatii OTE au acceptat reducerea salariilor



Angajatii operatorului elen de telecomunicatii OTE au acceptat vineri reduceri ale salariilor, pentru a evita concedierile, in cel mai mare acord de munca de acest tip convenit pana in prezent in Grecia, transmite Reuters, citat de Mediafax.

OTE, detinuta in proportie de 40% de grupul german Deutsche Telekom, anticipeaza economii de 160 milioane euro in trei ani, in urma acordului, se arata intr-un comunicat al companiei.

Compania va introduce saptamana de lucru de 35 de ore pana in 2015, ceea ce va duce la reducerea salariilor cu 11%.

In schimb, conducerea s-a angajat sa nu efectueze concedieri.

OTE va reveni din 2015 la saptamana de lucru de 40 de ore, iar salariile vor fi aduse la nivelul actual.

"Singurul obiectiv al acestui acord este sa salvam locurile de munca", a anuntat sindicatul OME-OTE.

Conducerea sindicatului se va reuni luni pentru aprobarea acordului.

GSEE, cel mai mare sindicat din Grecia, a salutat acordul, afirmand ca salveaza locuri de munca intr-o perioada in care guvernul si creditorii internationali promoveaza masuri anti-sociale.

Somajul din Grecia a atins circa 16% si este pe cale sa creasca, in conditiile in care recesiunea se agraveaza din cauza masurilor de austeritate menite sa salveze tara de la faliment.



Citeste si