22 Martie 2012

Telemobil prelungeste cu un an licenta pentru banda de 450 MHz



Telemobil va achita o taxa de un milion de euro pentru prelungirea cu un an, pana la 24 martie 2013, a licentei detinute in banda de frecventa de 450 MHz, potrivit unei decizii a Guvernului.

Taxa va fi varsata la bugetul de stat si are o valoare proportionala cu suma platita la obtinerea licentei, calculata de autoritatea de reglementare in domeniu, ANCOM, pe baza indexarii valorii istorice a licentei, scrie Mediafax.

Licenta a fost prelungita la solicitarea operatorului, urmand ca, dupa expirarea acesteia, ANCOM sa evalueze oportunitatea scoaterii la licitatie a spectrului eliberat, in functie de interesul industriei de comunicatii.

Pana in prezent, ANCOM nu a primit solicitari de alocare a acestei benzi de frecvente pentru alte utilizari, arata Guvernul. Dreptul de utilizare a fost acordat Telemobil in 1992, iar in 2001 acesta a lansat servicii de telefonie mobila in aceasta frecventa utilizand tehnologia CDMA.

In 2009, Cosmote Mobile Telecommunications (Grecia), din grupul OTE, a achiztionat intregul pachet de actiuni al Telemobil de la Zapp (Romania) BV si Saudi Oger Ltd.

OTE detine in Romania licente de comunicatii mobile in benzile 400 MHz, 900 Mhz, 1.800 MHz si 2.100 MHz, prin Telemobil, Cosmote si Romtelecom, acestea urmand sa expire in perioada 2012-2021.



Citeste si