31 Martie 2006

Nokia vrea sa vanda 100 milioane telefoane cu camera foto in 2006



Cel mai mare producator de telefoane mobile din lume, grupul finlandez Nokia estimeaza ca in 2006 va vinde peste 100 de milioane de telefoane mobile echipate cu camera foto, a declarat joi directorul executiv de la Nokia, Jorma Ollila, informeaza Rompres.

In plus, Ollila a apreciat ca volumul telefoanelor mobile vandute la nivel mondial in 2006 va creste cu 15 procente comparativ cu cele 795 milioane unitati vandute in 2005, ceea ce ar reprezenta un ritm de crestere superior celui de 10 procente pe care l-a anuntat anterior grupul finlandez. Directorul executiv de la Nokia a apreciat ca cea mai mare parte din acesta crestere va veni din pietele emergente din Asia si Africa, care vor fi responsabile pentru aproximativ 80 de procente din cresterea mondiala.

In 2005 China a trecut in fata SUA devenind cea mai mare piata unica pentru Nokia, vanzarile grupului finlandez pe piata chineza cifrandu-se la 3,4 miliarde euro, in crestere cu 28 de procente comparativ cu 2004.

Potrivit unui studiu al grupului de cercetari Gardner, Nokia este liderul producatorilor de telefoane mobile, cu o cota de piata de 35%, specialistii Gardner estimand ca producatorul finlandez va ajunge in 2007 la o cota de piata de 40 de procente. Nokia are sediul la Espoo, in apropiere de capitala Helsinki, aproximativ 59.000 de angajati la nivel mondial si isi vinde produsele in 130 de tari din intrega lume.



Citeste si