21 Decembrie 2012

Vodafone lanseaza aplicatia MyVodafone pentru iPad



Vodafone Romania, al doilea operator de telecomunicatii de pe piata locala, a lansat o noua versiune a aplicatiei MyVodafone, optimizata pentru iPad si noi functionalitati pentru serviciile de reincarcare online, prin intermediul paginii de web www.vodafone.ro/reincarcare.

Prin MyVodafone utilizatorii pot afla costurile si consumul de voce si date, prin serviciul Cost Control, pot vedea valoarea ultimei facturi, precum si localizarea magazinelor Vodafone.

“Aplicatia MyVodafone a depasit, recent, 80.000 de descarcari in Google Play si App Store, numar ce confirma utilitatea acesteia pentru public. De la lansarea a versiunii mobile a site-ului, m.vodafone.ro, din luna martie, numarul utilizatorilor activi a crescut de trei ori. Pentru a sustine aceasta evolutie si in urmatoarea perioada, pregatim noi functionalitati si in site-ul mobil”, a declarat Horatiu Dimulescu, manager online and mobile advertising in cadrul Vodafone Romania.

Pe de alta parte, utilizatorii companiei care vor sa faca o reincarcare online a cartelei Vodafone, a abonamentelor Vodafone Avantaj sau a cartelei Internet Vodafone trebuie sa aleaga numarul de telefon si suma, iar plata se realizeaza prin intermediul sistemului 3D Secure, fara inregistrarea in contul MyVodafone.

Vodafone este al doilea operator de telecomunicatii de pe piata locala cu o cifra de afaceri anul trecut de 802,1 milioane de euro si un profit net de 100,3 milioane de euro.Principalii concurenti ai Vodafone sunt Orange Romania si Cosmote Romania.



Citeste si