9 Ianuarie 2013

Rezolvarea unei eterne probleme: Samsung lanseaza un televizor la care doua persoane pot urmari simultan programe diferite



Grupul sud-coreean Samsung a prezentat la Consumer Electronics Show (CES) 2013 in Las Vegas un televizor de 55 de inci (140 de centimetri) la care doua persoane pot privi in acelasi timp programe diferite pe acelasi ecran, potrivit AFP, citat de Mediafax.

Televizorul F9500, cu tehnologie OLED, este primul din lume care incorporeaza functia Multi View, care permite vizionarea pe acelasi ecran de continut Full-HD diferit de catre doua persoane, cu sunet si comenzi aferente, potrivit Samsung.

Functia Multi View este disponibila cu ajutorul ochelarilor 3D speciali ai Samsung, care dispun de difuzoare stereo incorporate, pentru a asigura sunetul corespunzator programului urmarit.

Inaintea Samsung, LG si Phillips au testat o astfel de functie inovatoare, insa pentru jocurile video, astfel incat sa se poata renunta la nevoia de impartire a ecranului intre doua persoane care joaca acelsi joc. Absenta tehnologiei OLED a condus, insa, la reducerea rezolutiei.

Potrivit asteptarilor, ecranele OLED ar trebui sa asigure contrast si colorit superioare actualelor tehnologii, precum plasma sau LCD.

Pana in prezent, doar grupul sud-coreean LG a lansat pe piata un televizor OLED. Compania a anuntat saptamana trecuta deschiderea precomenzilor pentru un model de 55 de inci (140 de centimetri) la pretul de 11 milioane de woni (7.800 de euro). Televizorul va fi disponibil pana la sfarsitul lunii martie.

Samsung nu a dat informatii despre pretul sau momentul lansarii pe piata a modelului F9500.

Sursa foto: Gizmodo



Citeste si