14 Martie 2013

Seful Google a primit un bonus de 6 MIL. $ pentru anul trecut



Presedintele Google, Eric Schmidt, a primit un bonus de 6 milioane de dolari pentru anul trecut, in timp ce cofondatorii grupului american, Larry Page si Sergey Brin, nu au fost inclusi, ca de obicei, pe lista recompenselor financiare, potrivit CNN.

Alti trei directori ai Google primesc in jur de 3 milioane de dolari fiecare. Astfel, directorul departamentului juridic al grupului, David Drummond, va incasa 3,3 milioane de dolari, iar directorul financiar, Patrick Pichette, si directorul diviziei de business, Nikesh Arora, cate 2,8 milioane de dolari, informeaza Mediafax.

Board-ul Google a aprobat platile saptamana trecuta, iar sumele urmeaza sa fie platite vineri.

De asemenea, Google a acceptat sa plateasca 7 milioane de dolari unui grup de 37 de state americane pentru a incheia amiabil acuzatii ca masinile sale Street View au incalcat dreptul la viata privata al unor persoane din aceste state.

Acordul vine la aproape trei ani dupa ce Google a admis ca masinile Street View au colectat informatii precum parole si emailuri din retele Wi-Fi necriptate.



Citeste si