2 Aprilie 2013

O parte din datoriile Postei, sterse prin transferul actiunilor Romfilatelia



O parte din datoriile Postei Romane, care va fi privatizata in acest an, vor fi sterse prin transferul actiunilor Romfilatelia, controlata integral de operatorul postal, catre Ministerul pentru Societatea Informationala (MSI), potrivit unui proiect de act normativ al institutiei

"Prezentul act normativ creeaza cadrul legal pentru stingerea partiala sau totala a creantelor inregistrate in evidentele Ministerului Finantelor Publice si in contabilitatea Companiei Nationale Posta Romana (CNPR). Statul isi va exercita calitatea de actionar la societatea Romfilatelia prin Ministerul pentru Societatea Informationala", se arata intr-un proiect de ordonanta de urgenta privind luarea unor masuri financiar fiscale cu privire la Posta Romana, obtinut de Mediafax.

Actionarii CNPR sunt MSI - 75% si Fondul Proprietatea - 25%. La randul ei, CNPR controleaza integral Romfilatelia.

Potrivit MSI, adoptarea actului normativ va reduce arieratele CNPR la bugetul de stat si va creste atractivitatea la privatizare a operatorului national postal.

De asemenea, se mai spune in document, impactul social al procesului de restructurare in vederea privatizarii a CNPR va fi atenuat si vor fi create premisele asigurarii unei cresteri economice sustenabile.

"Prin darea in plata a actiunilor detinute de CNPR la Romfilatelia nu se ingradeste dreptul creditorilor privati de a-si indestula creantele luand in considerare faptul ca procedura de dare in plata priveste doar titluri de participare, nu si activele din patrimoniul CNPR", se mai spune in document.

Stingerea creantelor fiscale se va face la valoarea titlurilor de participare stabilita printr-un raport de evaluare intocmit de catre un expert evaluator independent.

La finele anului trecut, potrivit datelor Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), datoriile CNPR catre bugetul de stat se ridicau la 301,7 milioane de lei, din care scadente erau 102,7 milioane de lei.

De asemenea, Posta avea datorii catre bugetul asiguarilor sociale de stat in suma de 177,6 milioane de lei, din care scadente erau 39 milioane de lei.

In plus, la bugetul asigurarilor pentru somaj, datoriile scadente ale operatorului postal au atins 1,04 milioane de lei dintr-un total de 20,5 milioane de lei.

Ofertele pentru privatizarea Postei Romane vor fi depuse pana la 28 mai.

Viitorii investitori interesati sa participe la privatizarea Postei Romane trebuie dovedesca ca detin resurse financiare din surse proprii sau imprumutate pentru un aport de capital in numerar de minim 150 milioane de euro.

Posta este cel mai mare operator de profil si are o retea teritoriala de aproximativ 7.100 de oficii postale.

In 2011, cifra de afaceri a CNPR a scazut cu 8,7%, la 1,26 miliarde de lei, iar pierderile au urcat cu 50%, la 182,9 milioane de lei.



Citeste si