23 Aprilie 2013

Copresedintele Oracle s-a intalnit cu Ponta: Orice extindere in Europa de Sud-Est va avea in centru Romania, unde avem 2.500 de angajati



Orice extindere a Oracle Corporation, unul dintre cei mai mari producatori de software la nivel global, in zona Europei de Sud-Est va avea in centru Romania, unde compania a ajuns la 2.500 de angajati, a declarat Safra Catz, copresedinte Oracle in cadrul unei intalniri cu prim-ministrul Victor Ponta si ministrul pentru Societatea Informationala, Dan Nica, conform site-ului Guvernului Romaniei.

“Oracle este una dintre companiile care si-au asumat un angajament pe termen lung in Romania. Conducerea companiei este extrem de multumita de felul in care functioneaza filiala de aici, in conditiile unei cresteri de la cateva sute la 2500 de locuri de munca”, a declarat Catz.

Ea a adaugat ca Oracle va continua sa isi dezvolte prezenta in Romania si, ca orice alta expansiune in regiunea sud-estica a Europei, va avea in centru tara noastra.

“Romania este o piata deosebita de atractiva datorita imbinarii perfecte intre abilitatile tehnice ale tinerilor si faptul ca acestia cunosc foarte bine mai multe limbi straine”, a mai spus managerul Oracle.

Safra Catz, copresedinte Oracle Corporation si Sorin Mandrutescu, director general Oracle Romania s-au intalnit cu prim-ministrul Victor Ponta si ministrul pentru Societatea Informationala, Dan Nica, la Palatul Victoria, pe 22 aprilie.

Ponta a declarat in cadrul acestei intalniri ca isi doreste ca Romania sa devina in cativa ani un nod regional pentru companii ca aceasta si un lider in mai multe domenii, printre care si IT-ul. Au mai recrutat 150 de oameni in jumatate de an In urma cu sase luni, Oracle avea in Romania 2.350 de angajati, dintre care in jur de 100 lucrau pentru zona administrativa a afacerii, iar restul pentru centrele de servicii pe care americanii le detin pe piata locala.

Primul centru de servicii al Oracle a fost deschis in Romania in 2004, iar in toamna anului trecut compania are in jur de 20 de centre de servicii mari pe piata locala. Toate centrele Oracle sunt in Bucuresti, in apropiere de statia de metrou Aurel Vlaicu.

In tara noastra se afla in jur de 10% din numarul de salariati ai Oracle in zona EMEA (Europa, Orientul Mijlociu si Africa).

Angajatii din centre lucreaza atat pentru proiecte tehnice, dar si pentru proiecte financiare (facturi, colectarea banilor, analiza de business).

In urma cu opt ani, inainte de lansarea primului centru de servicii, Oracle avea in jur de 150 de angajati in Romania.

Printre concurentii Oracle in zona de servicii de suport se numara IBM, HP (GeBOC), Microsoft, Computer Generated Solutions, Accenture sau Genpact. Aceste companii au fost printre cei mai activi angajatori in ultimii ani, ele recrutand anual zeci sau chiar sute de oameni.



Citeste si