16 Mai 2013

O cafea cu Tim Cook: 610.000 dolari



Licitatia pentru o intalnire "la o cafea" cu CEO-ul Apple Tim Cook, organizata in scopuri caritabile, a fost adjudecata pentru 610.000 de dolari, dupa ce a atras 86 de oferte pornind de la 50.000 de dolari, transmite Bloomberg, care citeaza informatii aparute in presa.

Licitatia online a fost organizata de site-ul Charitybuzz.com, iar fondurile vor fi donate Centrului pentru Justitie si Drepturile Omului Robert F. Kennedy, conform Mediafax.

Intalnirea va dura intre 30 de minute si o ora si va avea loc la sediul Apple din Cupertino, California. Transportul si cazarea nu sunt incluse in "pret", iar castigatorul poate aduce un invitat.

Reprezentantii Charitybuzz.com au afirmat ca vor prezenta ulterior detalii privind oferta castigatoare, dupa discutii cu toate partile implicate.

Anul trecut, miliardarul Warren Buffett a atras in conditii similare o donatie de 3,46 milioane de dolari pentru Fundatia Glide, determinand mai multi sefi de companii din SUA, printre care Cook si CEO-ul Starbucks Howard Schultz, sa ii urmeze exemplul.

Centrului pentru Justitie si Drepturile Omului Robert F. Kennedy a fost fondat in 1968.



Citeste si