2 Iunie 2006

Nintendo Wii premiata de criticii din industria jocurilor video

Criticii din industria jocurilor video au apreciat miercuri seara consola Nintendo Wii si jocul "Spore" lansat de Electronic Arts pentru performantele si noutatea lor, dupa mai multi ani in care industria jocurilor video a fost criticata pentru faptul ca se limiteaza la imitarea filmele de succes pentru jocurile pe care le lanseaza, informeaza Reuters.

Criticii au acordat consolei Nintendo Wii premiul "Best of Show", dupa ce la recentul salon Electronic Entertainment Expo (E3) pasionatii de jocuri video au apreciat modul in care functioneaza consola produsa de Nintendo, desi aceasta costa doar jumatate decat viitoarea PlayStation 3 produsa de Sony Corp. sau Xbox 360 de la Microsoft. De asemenea, Nintendo Wii a castigat premiul pentru "Best Hardware" iar seria "Wii Sports" a luat premiul pentru "Best Sports Game".

" Nintendo Wii este dovada ca nu trebuie sa cheltui 20 de miliarde de dolari pentru un joc de succes pentru a ramane competitiv", a declarat Geoff Keighley, co-presedinte al Game Critics Awards, un grup independent de jurnalisti de la 37 de grupuri mediatice din America de Nord.

La capitolul cele mai bune jocuri video, "Spore" produs de Electronic Arts a luat mai multe premii importante precum: "Best Original Game" , "Best PC Game" si "Best Simulation Game". "Spore" este creatia lui Will Wright, cel care este si creatorul seriei "The Sims". Alte jocuri premiate au fost "Gears of War" produs de Epic Games si "Assassin's Creed" al celor de la UbiSoft. Keighley a salutat noile idei prezentate de producatorii de jocuri video semn ca industria jocurilor video, care realizeaza anual o cifra de afaceri de 28,5 miliarde dolari, nu si-a pierdut inca orginalitatea.



Citeste si