Belgienii de la Cegeka vor sa angajeze 300 de oameni in urmatorii doi ani
Belgienii au in prezent in Romania 190 de angajati care lucreaza pentru doua divizii de business: dezvoltare software si infrastructura. Cei mai multi angajati sunt specializati in tehnologiile Java, .NET, PHP, Dynamics AX (in cadrul diviziei de dezvoltare software) si Wintel, Citrix si Linux in cadrul segmentului de infrastructura. Vor sa angajeze 75 de oameni anul acesta Pana la finalul acestui an, Cegeka Romania vrea sa ajunga la 265 de angajati.
"Ne aflam intr-un proces de expansiune a operatiunilor din Romania, prin urmare, in momentul de fata, avem deschise 50 de pozitii. Dintre acestea, in zona de dezvoltare software avem 35 de pozitii de programatori cu cunostiinte de dezvoltare Java, .NET, LAMP, Mobile, restul fiind pozitii in zona de infrastructura precum ingineri de sistem si inginer de suport. In zona de dezvoltare software cautam specialisti cu experienta in principal pe tehnologiile Java si .Net, iar in partea de infrastructura cautam ingineri de sistem cu experienta pe tehnologii precum Wintel, Citrix, Linux”, a explicat Mihaela Joian (foto 1), manager de recrutare.
Cel mai dificil de gasit angajati sunt cei cu experienta mare pe o anumita specializare.
“Un candidat care are o experienta vasta in domeniul sau de activitate este mai putin dispus sa faca o schimbare, chiar daca are are toate premizele unui provocari profesionale. In schimb, tinerele talente, desi vin cu o experienta limitata, sunt atrase de oportunitatea de dezvoltare si invatare continua”, mai spune Joian.
Oficialii Cegeka Romania estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de circa 8 milioane de euro, comparativ cu 5 milioane de euro in 2012.
“Pentru moment suntem prezenti doar in Bucuresti, insa nu excludem dezvoltarea pe viitor si in alte orase din Romania”, afirma Ruxandra Rades (foto 2), HR business partner in cadrul Cegeka.
Grupul Cegeka are operatiuni in regiunea Benelux (Belgia, Olanda, Luxembourg), Polonia si Romania si a avut anul trecut venituri de 218,6 milioane de euro. Grupul are 1.800 de angajati.