14 August 2013

Utilizatorii Google Glass ar putea vizualiza cotatiile de pe Wall Street



Utilizatorii Google Glass ar putea vizualiza cotatiile bursiere printr-o aplicatie creata de Fidelity Labs, cu riscul ca investitorii iesiti la plimbare pe Wall Street sa intre intr-un stalp, daca vor fi prea ocupati cu verificarea portofoliilor pentru a mai vedea ce se afla chiar in fata lor.

Aplicatia Fidelity Market Monitor for Glass, care afiseaza deocamdata doar indicii bursieri americani la inchidere, ar fi prima aplicatie de investitii destinata Google Glass, ochelarii inteligenti care functioneaza prin comanda vocala, relateaza MarketWatch, citat de Mediafax.

Fidelity participa la un program al Google care permite anumitor companii si persoane acces la noul dispozitiv. Google Glass nu sunt inca disponibili pe piata, dar sunt in faza de testare, fiind distribuiti pentru circa 10.000 de persoane.

Participantii la teste vor avea posibilitatea sa contacteze FidelityLabs.com, pentru reactii si sugestii, astfel incat compania sa dezvolte si sa rafineze viitoarele aplicatii.

Ambitia Fidelity este de a crea un soft care sa prezinte evolutia indicilor bursieri in timp real.

Perioada de testare va permite Fidelity sa rezolve toate posibilele probleme legate de siguranta si de respectare a reglementarilor.

"Operam intr-o industrie extrem de reglementata", a spus Hadley Stern, vicepresedinte al Fidelity. El a adaugat ca traderii ar putea primi alerte in drum spre masa de pranz sau in timpul acesteia.

Este posibil ca traderii cu ochelari Google Glass sa aiba parte de o primire la fel de rece ca si pionierii telefoanelor mobile in urma cu trei decenii. De exemplu, 5-Point Café din Seattle a interzis deja Google Glass.

Pentru investitorii de rand, verificarea portofoliilor de actiuni de mai multe ori pe zi ar putea sa nu fie o idee buna in cazul investitiilor pe termen lung si sa nu conduca la o viata fericita.

Directorul GreatApps.com, Rick Singer, considera ca ideea de a vedea cotatiile pe Google Glass pare interesanta, cu toate ca multe persoane pot sa faca acelasi lucru folosind un smartphone.



Citeste si