15 Iunie 2006

Assystem: Vom recruta peste 300 de ingineri romani in urmatorul an



Presedintele grupului Assystem, Dominique Louis, a facut o vizita la Bucuresti, unde a stabilit cu care conducere filialei din Romania, pentru urmatoarele 18 luni o strategie de recrutare a peste 300 de tineri ingineri, absolventi ai universitatilor politehnice din tara.

Assystem Romania activeaza pe piata romaneasca de 11 ani si este specializata in proiecte de consultanta in inginerie, tehnologii si inovatie, derulate in patru centre din Bucuresti (aeronautic, automobile, industrie, energie, telecomunicatii), Pitesti (automobile), Iasi (telecomunicatii) si Constanta (naval si energie).

'Suntem impresionati de talentul, pregatirea si profesionalismul tinerilor ingineri romani, care au contribuit la performantele remarcabile obtinute de Assystem Romania. Din acest motiv, am decis ca tot mai multe proiecte ale grupului sa fie dezvoltate in cadrul filialei noastre din Romania', a declarat Dominique Louis, Presedintele Assystem.

Cu o cifra de afaceri de 2,2 milioane de euro la nivelul anului 2005, Assystem Romania are un portofoliu important de clienti, printre care se numara si companiile Airbus, Dacia Renault, General Electric si Orange.

'Din cifra totala de afaceri a Assystem Romania, 20 la suta sunt contractele cu Dacia-Renault', a declarat, pentru Rompres, directorul general pentru piata locala, Roger Coat.

Grupul international Assystem are peste 8.000 de angajati si activeaza in sectoarele aeronautic, automobile, energie, nuclear, naval, retelele, telecomunicatii, farmaceutic in 17 tari, printre care Franta, Marea Britanie, Germania, Canada, Brazilia, India si China.

Assystem a inregistrat pe plan international, in anul 2005, o crestere de 26,3 la suta a cifrei de afaceri, fata de 2004, ajungand la o valoare totala de 568 milioane euro. Pana in 2010, actionarii au ca obiectiv atingerea unei cifre de afaceri de un miliard de euro si plasarea intre primele 10 companii de profil din lume.

Portofoliul de clienti al Assystem include companiile Alcatel, Areva, Audi, BAE System, BMW, BNFL, Bombardier, Daimler Chrysler, EADS,EDF, France Telecom, JAC, Lilly, MTU Aero Engines, Nissan, Peugeot, Pratt & Whitney, Rolls Royce, Safran, Sanofi Avantis, Thales.



Citeste si