8 Octombrie 2013

UPC: Putem oferi viteze de pana la 1Gbps. Am extins internetul de 200 de Mbps in 5 orase



UPC Romania, unul dintre cei mai mari operatori telecom de pe piata locala, a extins Fiber Power 200 Mbps, cel mai rapid serviciu de internet de pe piata locala, in cinci orase, acestea fiind Vatra Dornei, Targu Neamt, Targu Frumos, Tandarei si Caracal.

Astfel, la o luna de la lansare, compania ofera internet de 200 Mbps in 14 orase. De asemenea, pana la finalul anului operatorul va extinde serviciul in alte patru orase.

“Investitiile constante din ultimii ani au contribuit la cresterea capabilitatilor retelei noastre, o retea de fibra optica si cablu coaxial care poate oferi astazi viteze de pana la 1 Gbps. Aceasta retea ne permite atat oferirea de viteze superioare, precum cea de 200 Mbps, cat si extinderea permanenta a ariei de acoperire cu servicii de internet de mare viteza. Pana in decembrie 2013, vom dubla numarul oraselor anuntate la momentul lansarii si vom oferi cel mai rapid internet din Romania in 18 localitati”, declara Robert Redeleanu, Chief Marketing Officer (CMO) UPC Romania.

Pana la sfarsitul acestui an, UPC va oferi Fiber Power 200 Mbps in 70% din aria sa de acoperire.

Analizele companiei arata ca la acest moment 200 Mbps reprezinta banda optima pentru o familie, intrucat sustine activitati online simultane, efectuate de pe diverse dispozitive (calculatoare, laptopuri, tablete). In 2012, media de utilizatori de internet fix pe casa era de 2,5 persoane.

De asemenea, operatorul a anuntat capabilitatea retelei sale de a oferi, in fiecare casa, viteze de pana la 1 Gbps.

UPC Romania foloseste in prezent Eurodocsis3.0, tehnologie ce permite viteze de acces la internet de pana la 1 Gbps clientilor rezidentiali.



Citeste si