12 Septembrie 2006

Intel suspectat de UE ca a exclus chipurile AMD din magazinele Media Markt

Regulatorii europeni investigheaza daca Intel Corp., cel mai mare producator mondial de microprocesoare, a cerut grupului german Media Markt, cel mai mare retailer de echipamente electronice de larg consum din Europa, sa excluda din oferta sa de produse computerele personale echipate cu procesoare produse de rivalul Advanced Micro Devices Inc. (AMD), a declarat luni un purtator de cuvant al Comisiei Europene.

"Comisia este ingrijorata de posibilitatea ca Intel sa fi facut presiuni asupra Media Markt pentru ca acesta sa nu comercializeze computere echipate cu chipuri AMD", a declarat potrivit Rompres purtatorul de cuvant al CE, Jonathan Todd.

Oficialul nu a oferit detalii in legatura cu tipul de "presiuni" exercitate de Intel asupra lantului de magazine Media Markt, firma al carui proprietar este grupul german de distributie Metro AG. Media Markt are peste 360 de magazine in Germania, Franta, Belgia, Austria, Polonia, Ungaria, Olanda, Italia, Spania si Grecia.

Jonathan Todd a anuntat ca in vara acestui an AMD a depus o plangere la organismul de reglementare a concurentei din Germania, Bundeskartellamt, in care isi exprima nemultumirea fata de practicile anticoncurentiale ale Intel. Purtatorul de cuvant a precizat ca CE vrea sa includa aceasta plangere intr-un dosar mai amplu care sa cuprinda toate statele europene in care Intel a derulat operatiuni din 2001 pana in prezent.

Microprocesoarele produse de Intel domina piata mondiala a computerelor personale de tip desktop care utilizeaza sistemul de operare Windows produs de Microsoft. De-a lungul timpului, Intel a reusit sa pastreze o cota de 80 la suta din aceasta piata, insa in ultima vreme AMD a inceput sa castige teren prin lansarea de noi produse competitive, fapt ce a determinat Intel sa anunte recent desfintarea a aproximativ 10.000 de locuri de munca.



Citeste si