20 Septembrie 2006

Siemens PSE Romania a investit un milion euro intr-un nou centru R&D

Divizia Siemens PSE Romania (Siemens Program si System Engineering) a deschis un nou centru de cercetare si dezvoltare la Cluj-Napoca, valoarea investitiei ridicandu-se la un milion euro.

Investitia are in prezent o suprafata de 1.000 mp, urmand ca pana la sfarsitul acestui an acesta suprafata sa se dubleze. Compania intentioneaza ca in noul centru sa isi desfasoare activitatea 100 dezvoltatori pana la finele lui 2006.

Locatia gazduieste cel de-al doilea centru de cercetare si dezvoltare pe care Siemens PSE il detine in Romania, dupa cel inaugurat la Brasov. Sediul din Brasov are in prezent circa 450 angajati si o cifra de afaceri de sapte milioane euro in ultimul an financiar. Obiectul de activitate al celor doua centre este dezvoltarea de solutii de software in domeniul tehnologiei informatiei si comunicatiilor si in organizarea companiei.

Grupul PSE din cadrul Siemens genereaza aproximativ 30 la suta din intreg volumul de software si electronica al concernului.

La nivel global, divizia Siemens PSE are 6.200 de angajati care dezvolta solutii pentru alte divizii ale concernului sau pentru clienti externi in sapte tari europene, Turcia si China. in anul fiscal 2004/2005, grupul a inregistrat o cifra de afaceri de 522 de milioane euro.



Citeste si