8 Februarie 2016

Apple vs. Samsung: Topul celor mai bine vandute smartphone-uri din toate timpurile. Cine domina?



Lupta dintre Apple si Samsung s-a accentuat puternic inca de la aparitia pe piata a primului smartphone si inca din anul 2007 (iPhone 3G), cei doi giganti disputandu-si si in prezent suprematia pe piata telefoanelor mobile. Afla care au fost cele mai vandute smartphone-uri la nivel global si cum un singur model de telefon poate ajunge sa fie comercializat in zeci de milioane de exemplare, din prezentarea de mai jos.

Locul 5 - Samsung Galaxy S3

Samsung Galaxy S3, smartphone lansat pe piata in anul 2012, a detinut multa vreme pozitia de cel mai bine vandut smartphone din lume.

Samsung Galaxy S3 a fost unul dintre cei mai populare si mai apreciate smartphone-uri de pe piata in perioada 2012-2013, fiind atat de bine primit de clienti incat si astazi, la aproape 4 ani de la lansare, inca sa fie disponibil pe rafturile magazinelor online si offline.

Samsung Galaxy S3 este disponibil inclusiv in oferta eMAG, la preturi ce pornesc de la 790 de lei.

Lansat in luna mai din 2012, Samsung Galaxy S3 dispune de o diagonala de 4,8 inch, cu o rezolutie HD – 1280x720px, o memorie de 1GB, camera foto de 8 megapixeli si un acumulator de 2.100 mAh.

Samsung Galaxy S3 s-a vandut in peste 60 de milioane de unitati la nivel mondial, potrivit TheTelegraph.co.uk.

Foto: samsung.com


Locul 4 - iPhone 4s

Lansat in anul 2011, iPhone 4s a fost primul smartphone al americanilor de la Apple care a beneficiat de asistentul personal Siri, fiind o adevarata revolutie pentru acea vreme in industria producatorilor de telefoane mobile inteligente.

iPhone 4s s-a vandut in peste 60 de milioane de unitati si este si azi listat in marile magazine din Romania.

Smartphone-ul Apple se gaseste in magazinele din Romania la preturi ce pornesc de la 1.080 lei.


Locul 3 - iPhone 5

iPhone 5 este primul smartphone lansat de Apple cu o diagonala de peste 3,5 inch si totodata un pas important pentru gigantul din California pe piata telefoanelor inteligente, reusind sa fie comercializat in peste 70 de milioane de unitati.

iPhone 5 a fost lansat in toamna anului 2012 si dispune de un ecran de 4 inch, avand un procesor cu doua nuclee, pastrand tot o memorie de 1GB RAM si o camera foto de 8 megapixeli, dar cu mici imbunatatiri.

Smartphone-ul Apple se gaseste in continuare in marile magazine din Romania, iar in oferta eMAG are un pret ce porneste de la 1.750 de lei.


Locul 2 - iPhone 6 si iPhone 6 Plus

Pozitia secunda in top este detinuta in momentul de fata tot de Apple, companie care o data cu lansarea simultanta pe piata a modelelor iPhone 6 si a fratelui mai mare iPhone 6 Plus a reusit sa comercializeze nu mai putin de 100 de milioane de unitati la nivel global, o performanta demna de invidiat.

iPhone 6 si iPhone 6 Plus au fost primul pariul al gigantului american de a lansa pe piata doua modele de smartphone-uri simultan, cu diagonale de 4,7, respectiv 5,5 inch.

In ciuda faptului ca a fost lansata in anul 2014, gama iPhone 6 si iPhone 6 Plus beneficia in continuare doar de 1GB memorie RAM si functii noi pentru fanii brandului Apple.

Modelul Apple iPhone 6 porneste de la un pret de 2.580 de lei, in timp ce pretul iPhone 6 Plus porneste de la 3.200 de lei.


Locul 1 - Samsung Galaxy S4

Samsung detine in continuare suprematia pe piata smartphone-urilor in ceea ce priveste vanzarile de telefoane mobile la nivel global, asta si datorita numarului mare de modele comercializate, insa se bucura in continuare de titlul de producator care a reusit cu un singur model de telefon sa vanda peste 80 de milioane de unitati in intreaga lume.

Este vorba despre Samsung Galaxy S4, cel mai de succes smartphone lansat de sud-coreeni pe piata.

Smartphone-ul a fost lansat pe piata in anul 2013 si a fost primul varf de gama al producatorului asiatic cu o diagonala de peste 5 inch si procesor octa-core.

Samsung Galaxy S4 inca se cauta pe piata, fiind listat in magazinele din Romania, la preturi ce pornesc de la 1.200 de lei.




Citeste si