31 Ianuarie 2018

Lucian Sova, fostul ministru al Comunicatiilor: Proiectul Ro-Net va fi finalizat pana in luna august



Proiectul Ro-Net se deruleaza in parametri foarte buni, iar pana in luna august ne-am asumat sa-l finalizam, a declarat, marti, pentru Agerpres, Lucian Sova, fostul ministru al Comunicatiilor, cu ocazia predarii mandatului.

"Ro-Net merge in parametrii foarte buni. Sunt activitati in derulare, lucreaza mai mult de 30-40 de oameni in diverse echipe atat pe teren, cat si la sediul central. Ne-am asumat ca pana in august sa inchidem proiectul si lucrul acesta poate fi facut. Sunt indeplinite toate conditionalitatile din perspectiva legala si procedurala ca acest lucru sa se intample. Este vorba doar ca activitatea sa continue in acelasi ritm sustinut. La ora actuala, din informatiile pe care le am, mai mult de jumatate din cele 784 de localitati sunt receptionate in teren. Se mai face o receptie finala care e pe baza de documente, pe Legea 500. Sunt facute vreo 100 si ceva de receptii la nivel de minister, in mai putin de o luna de zile", a spus Sova.

In ceea ce priveste implementarea tehnologiei 5G, fostul ministrul al Comunicatiilor a punctat faptul ca ministerul de resort isi indeplineste conditionalitatile, dar la la nivel tehnic responsabilitate este la Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM).

"Cu 5G, la nivel de politici, ministerul isi indeplineste functionalitatile. La nivel tehnic sunt o serie de conditionalitati care trebuie indeplinite si la nivel european, apropo de definirea unor standarde. Esential, este in responsabilitatea ANCOM acest subiect. Din perspectiva procedurilor ce tin de Ministerul Comunicatiilor, ministerul este acum pregatit sa promoveze inceperea derularii activitatilor de tin de alocarea frecventelor 5G", a mentionat Lucian Sova.

De asemenea, acesta a adaugat ca, in privinta tranzitiei la televiziunea digitala, Societatea Nationala Radiocom (SNR) are in plan sa indeplineasca toate conditionalitatile legale, probabil in primul trimestru al anului pentru a fi recunoscuti ca transmitatori de programe TV digital, conform standardelor europene.

Ro-Net este un proiect major finantat prin fonduri structurale europene. La finalul lunii mai, Comisia Europeana a decis modificarea acestui proiect si impartirea sa in doua etape. Valoarea totala aprobata pentru prima etapa a proiectului este de 18,8 milioane de euro, din care 12,5 milioane reprezinta co-finantarea prin Fondul european de dezvoltare regionala. Bugetul proiectului pentru cea de-a doua etapa este de 53 de milioane de euro.

Potrivit MCSI, "Ro-Net va acoperi 783 dintre cele 2.268 de localitati identificate ca 'zone albe', iar acest lucru va contribui la reducerea decalajului digital dintre zonele urbane si zonele rurale aducand Internetul in banda larga mai aproape de 130.000 de gospodarii, cu 400.000 de locuitori, 8.500 de intreprinderi si 2.800 de institutii publice".

Gratie proiectului, aproximativ 400.000 de persoane, precum si 8.500 de firme si 2.800 de institutii publice vor avea acces la Internet in banda larga. Cei doi operatori desemnati sa implementeze proiectul, in urma licitatiei organizate de Ministerul Comunicatiilor si pentru Societatea Informationala, sunt Telekom Communications si Telekom Mobile.

Lucian Sova a ocupat functia de ministru al Comunicatiilor timp de aproape sapte luni in Guvernul condus de catre Mihai Tudose.

Dupa investirea in functie a noului Guvern, condus de Viorica Vasilica Dancila, Sova a fost propus si validat pentru functia de ministru al Transporturilor.

Conducerea Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale (MCSI) a fost preluata, incepand din 29 ianuarie 2018, de catre Bogdan Cojocaru, seful organizatiei Tineretului Social Democrat (TSD) Iasi, precum si consilier judetean Iasi din partea PSD.



Citeste si