5 Decembrie 2006

Directoarea Alcatel-Lucent, prima femeie in fruntea unui grup listat

Noul director al proapatului numar doi mondial in echipamente de telecomunicatii, Alcatel-Lucent, Patricia Russo, fosta directoare a grupului american Lucent Technologies, a devenit, vineri, prima femeie la conducerea unei companii listate la bursa, transmite agentia de presa AFP citata de NewsIn.

Russo va imparti conducerea noului grup, care a fost listat, tot vineri, la bursele de la Paris si New York, cu fostul director al Alcatel, Serge Tchuruk, devenit presedintele consiliului de administratie.

Nascuta in 1953, la New Jersey, "Pat" Russo, ocupanta locului 25 din topul celor o suta cele mai puternice femei din lume in clasamentul revistei americane Forbes publicat in august 2006, si-a definitivat, astfel, cariera in cadrul Lucent, al doilea producator american de echipamente de telecomunicatii, dupa Cisco Systems.

Russo este una dintre putinele femei la conducerea unui gigant international. in 2005, Forbes o clasa, deja pe locul 13 in clasamentul celor mai importante directoare de companii americane. Revenita, in ainuarie 2002, in fruntea Lucent, unde a facut pasii esentiali in cariera, dupa o scurta perioada, de doi ani, la Eastman Kodak, intre 2000 si 2002, Russo a reusit fuziunea cu Alcatel, dupa o prima incercare esuata, in 2001.

Russo a impus o politica de austeritate in cadrul companiei, care a permis Lucent sa redevina rentabila, inca de anul trecut. Restructurarile aplicate i-au adus porecla de `Kamikaze Pat`, care i-a fost data de revista Forbes.

Licentiata a prestigioaselor universitati americane Georgetown, din Washington si Harvard (Massachussetts), a elaborat o politica de achizitii, care a mers in paralel cu reducerea costurilor si a locurilor de munca din cadrul companiei.

Russo a lucrat, de asemenea, in cadrul departamentului de vanzari si marketing al grupului informatic IBM. Noua directoare a Alcatel-Lucent este si membru al consiliului de administratie al grupului farmaceutic american Schering-Plough, in cadrul caruia conduce comitetul director.



Citeste si