18 Iunie 2019

Premii in valoare de 9.000 de euro pentru studentii pasionati de tehnologie: EY Romania lanseaza Technology Student Challenge



EY Romania lanseaza Technology Student Challenge - concursul de proiecte care se adreseaza studentilor, masteranzilor si/sau doctoranzilor pasionati de tehnologie. Pe perioada desfasurarii concursului, studentii inscrisi in competitie vor avea acces la resursele EY, putandu-si dezvolta si testa proiectele in cadrul centrului de inovare EY wavespace Bucuresti.

Concurentii vor beneficia de experienta si asistenta EY si pot castiga premii in valoare totala de 9000 de euro (premiul I in valoare de 4.000 EUR, premiul al II-lea de 3.000 euro, iar premiul al III-lea de 2.000 euro).

Pentru a intra in competitie, studentii trebuie sa trimita, in prima faza, o scurta descriere a proiectului prin care si-au propus sa dezvolte solutii pentru unul din urmatoarele domenii, utilizand cel putin doua tehnologii diferite:
• Imbunatatirea calitatii vietii
• Cresterea eficientei la locul de munca
• Cauze sociale
• Educatie si invatare continua

Tehnologiile recomandate sunt: Chatbots, Machine Learning, RPA, NLP, AI, Computer Vision, Blockchain, IoT, Smart City, Cloud, VR, AR.

Incepand cu 5 iulie 2019, solutiile propuse vor putea fi dezvoltate in echipe de maxim patru persoane avand la dispozitie opt saptamani. In aceasta perioada, studentii vor participa la trei sesiuni de pregatire interna, a cate o zi fiecare, in cadrul carora solutiile vor putea fi proiectate, dezvoltate si testate la EY wavespace Bucuresti.

Un juriu format din cinci membri, specialisti in zona de tehnologie si de business, va evalua solutiile propuse dupa urmatoarele criterii: originalitate, impact, sustenabilitate. Totodata, echipele vor beneficia de evaluarea calitativa a produsului propus (arhitectura, gradul de utilitate, calitatea codului).

Mai multe detalii despre concurs si inscriere aici: https://eyromania.ro/techchallenge



Citeste si