Cum vrea UiPath sa isi mentina ritmul spectaculos de crestere: un robot pentru fiecare si solutiile vazute ca un "pian care canta singur"
Principalele obiective ale UiPath in acest moment sunt continuarea extinderii in cat mai multe piete, dezvoltarea relatiilor de business pe care le au cu clientii existenti si cresterea numarului de procese care pot fi automatizate.
Moayed precizeaza ca atragerea noilor clienti a devenit mai usoara datorita renumelui pe care si l-au castigat, iar in acest moment considera ca, la nivel global, orice companie mare studiaza solutia lor in momentul in care ia decizia sa folosesc tehnologia RPA.
“ Pentru noi nu exista piata care sa fie prea mica. Am fost intrebati >, nu exista asa ceva. Noi trebuie sa fim peste tot. Un al doilea obiectiv consta in ajutoararea clientiilor pe care ii avem deja de cativa ani in a-si scala business-ul cu ajutorul solutiilor noastre. As putea spune ca am inceput deja acest lucru cu 10% dintre ei”, declara Vargha Moayed.
Reprezentantul UiPath estimeaza ca business-ul va termina anul 2019 cu un numar de peste 6.000 de clienti si venituri de aproximativ 500 de milioane de dolari. Un al treilea obiectiv pe care il are compania este acela de a creste rolul Inteligentei artificiale in produsele pe care le ofera.
“Numarul proceselor care pot fi automatizate poate fi extins datorita Inteligentei Artificiale. De exemplu, daca astazi poti automatiza 100 de procese, multumita noului produs pe care il vom lansa la inceputul anului urmator, vom dubla numarul acestor procese”, adauga Moayed.
sursa foto: Inozemtsev Konstantin / Shutterstock.com
Vizunea companiei este aceea de a crea "un robot pentru toata lumea", lucru realizabil doar daca tehnologia este facuta cat mai "user friendly", in asa fel incat lumea nu numai sa foloseasca robotul ci sa il si progameze, considera Moayed care precizeaza ca UiPath va avea o serie de produse lansate in acest sens anul acesta.
De asemenea, tinand cont de faptul ca Daniel Dines a anuntat ca in urmatoarele 18 luni UiPath se va lista pe bursa, l-am intrebat pe reprezentantul companiei cum isi propun sa le explice cat mai "uman" investitorilor care vin din alte domenii cum functioneaza produsul lor. Acesta a facut trimitere la secventele din mai multe filme in care apare cate un pian ce "canta singur", explicand ca asa ar trebui sa isi imagineze, cei care nu cunosc industria, ca functioneaza solutiile lor.
Un alt produs care Moayed a precizat ca va fi lansat anul acesta de UiPath se va numi "AI Fabric", ce le va permite clientilor sa introduca algoritmi de Inteligenta Artificiala, chiar daca sunt furnizati de jucatori terti, in procesul de automatizare implementat de catre UiPath.